Sergiu Bîlcea: „PNL susţine categoric candidatura domnului Klaus Iohannis”

Sergiu Bîlcea: „PNL susţine categoric candidatura domnului Klaus Iohannis”

PNL Arad a reacţionat după ce Klaus Iohannis, preşedintele României, a anunţat că va candida pentru un nou mandat, „într-un moment în care statul de drept este ameninţat de PSD”.

Cel care a făcut-o a fost Sergiu Bîlcea, preşedintele Organizaţiei Municipale. Potrivit acestuia, Klaus Iohannis este în acest moment principalul garant al parcursului democratic şi european al României. Astăzi, valorile pe care le consideram câştigate sunt puse în discuţie de agresivitatea PSD: statul de drept, independenţa justiţiei, democraţia, parcursul european.

„Cred că anunţul domnului preşedinte vine la momentul potrivit. Este un semnal puternic, un semnal de continuitate a reformelor în România. PNL susţine categoric candidatura domnului Klaus Iohannis. Mai mult, considerăm că dreapta politică din România, societatea civilă, cei care susţin democraţia, statul de drept, normalitatea trebuie să se unească şi să susţină un nou mandat al domnului Iohannis. Astăzi este evident că avem nevoie de o altfel de guvernare, în parteneriat cu preşedintele Iohannis, care să asigure normalitatea în spaţiul public, economie de piaţă consolidată, creştere economică sustenabilă, dezvoltare prin investiţii corecte, continuarea descentralizării. Domnul Klaus Iohannis este în acest moment singura personalitate care poate garanta un astfel de proiect”, a declarat Sergiu Bîlcea.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.