Serios, „Ciorică“ tot porumbel rămâne?

Serios, „Ciorică“ tot porumbel rămâne?

A trecut ceva timp de când Dorel Cura a părăsit funcţia de preşedinte al Asociaţiei Judeţene de Fotbal Arad. De fapt, a plecat de pe fotoliul de şef la fel cum a venit, la ordin politic. L-a înlocuit pe răposatul Nicu Sălăjan din cauza influenţei fostului PDL, nici vorbă datorită calităţilor sale de mare manager.

Împins de la spate de o bună parte a presei sportive, Dorel Cura a ştiut cum să îşi răsplătească „vântul“ primit din partea integrilor gazetari arădeni. Astfel, pe câţiva dintre ei i-a făcut fie consilieri, fie observatori, fie purtători de cuvânt. Dar, uşor, uşor, tot aceştia sunt cei care l-au curăţat. Care după ce au primit nişte bănuţi frumoşi, au simţit miros de sânge şi au atacat prada. Bine, să nu fiu înţeles greşit, nu că ar fi un lucru greşit cel pe care l-au făcut, având în vedere evoluţia lui Dorel Cura în funcţia de preşedinte al AJF Arad.

Dar cel mai important lucru este că sub directa sa oblăduire, AJF a ajuns în faliment, deschizându-se procedura de insolvenţă. Am tot atras atenţia în articolele de aici că aşa ceva nu este normal, ca o societate care doar încasează bani să intre în insolvenţă. Că e clar că s-au efectuat şi alte manevre demne să fie cercetate de către nişte instituţii de drept penal. Dar, nu s-a întâmplat nimic. Vorba aia, nici usturoi nu a mâncat, nici gura nu îi miroase. Doar conturile au rămas cu un mare minus, dar fără nici o explicaţie. Aţi citit vreodată un interviu în care „Ciorică“ să spună ceva legat de fosta sa activitate? Să facă un bilanţ legat de perioada petrecută acolo, să explice de ce a intrat această instituţie în insolvenţă? Nu, nici vorbă. Ba din contră, a continuat să se bage în seamă la orice acţiune la care se fac poze, a continuat să meargă prin tot felul de delegaţii, adică la fel ca şi pe vremea când era preşedinte la AJF. În plus, nu a adus nicio îmbunătăţire fotbalului judeţean arădean, acesta având din ce în ce mai multe probleme. Singurul lucru care s-a văzut că l-a făcut a fost aducerea unor ziarişti pe postul de observatori. Adică să le dea un ban în plus şi cam atât.

Ştiu că instalarea lui Dorel Cura pe postul de preşedinte al Asociaţiei Judeţene de Fotbal a fost făcută la ordin politic. Ştiu şi că Adrian Lucaci a câştigat pe acelaşi sistem preşedinţia acestui for. Dar ce nu înţeleg este de ce nu s-a întâmplat absolut nimic în această privinţă. De ce nimeni nu l-a luat la întrebări pe Dorel Cura ce s-a întâmplat de a intrat AJF-ul în insolvenţă? De ce el se poate afişa în continuare la tot felul de evenimente publice şi să fie extrem de zâmbăreţ, când teoretic ar trebui să se ascundă de ruşine pentru ce a făcut? Dar acesta este oraşul Arad. Cei care aduc prejudicii oraşului sunt ridicaţi la rang de mari oameni. Când ar trebui trimişi la colţul de gunoi la istoriei. Fie ea şi modernă.

  1. esti cam tampitzel…dumitrule…anonim esti tu nu cura dorel….hai pa…

    Raspunde
  2. Mai Dorel Cura,eu te credeam un om capabil cum luptai la UTA pe extrema dreapta,nu sa bagi AJF Ar.in insolventa si Lucaci s-a scoata din necaz!Asta nu ma doare,dar azi 6.3. la Digi 1 am ramas cu gust amar de bataia cu 2-0 primita de UTA la baimareni ,ce doar 2 suturi au tras pe poarta lui Miron….!In afara de Curtuis,restul atacantilor utisti sunt de liga 3-a ori judet, cum au jucat astazi !Stratila ce castiga 3 000 E/luna s-a batut joc de 11 m,tragand smechereste si f.incet…Cu asemenea joc si fara stadion,fac pariu ca UTA DOAR PRIN 2030 REVINE IN LIGA 1.Parca si Pancota lui Popica joaca mai bine cu fruntasele din B2.Sunt dezamagit total de UTA bd !!!!Salut Ciorica si multa sanatate iti urez !

    Raspunde
  3. la 350 de meciuri in divizia A cand era fotbal cum poti fi un anonim

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.