Shakespeare pe ritmuri rock, pregătit pentru cea de a treia zi a Festivalului Internaţional de Teatru Clasic de la Arad

Lorzi, călugări, marinari, ofiţeri, muzicanţi şi alţi curteni. Orsino, Sebastian, Antonio, Malvolio, Olivia, Viola, Maria, nişte „sir“, servitori… Evident, e vorba despre „A douăsprezecea noapte”, una dintre cele mai jucate piese shakespeariene. Piesă care, în 23 noiembrie, la ora şapte seara, va fi prezentată de Teatrul „Regina Maria“ din Oradea în faţa publicului ediţiei cu numărul XX a Festivalului Internaţional de Teatru Clasic de la Arad, spectacolul purtând semnătura regizorului Alexandru Mâzgăreanu.

„Muzică şi petrecere în «A douăsprezecea noapte» orădeană, mai mult decât amor sau fior liric. Spectacolul începe încă din sală, cu un song al bufonului Feste, acompaniat de o mică orchestră live. Muzica originală este compusă de Alexandru Suciu (un mai vechi colaborator de-al regizorului), la care se adaugă piese cunoscute, adaptate acţiunii, într-o îmbinare de stiluri: rock, balade, operă sau pop-ul de la sfârşitul anilor ’70. Personaj principal în primul act, trupa bine amplificată, ca la concert (surprinzător pentru spaţiul teatrului, dar nu neplăcut), cântă în fundalul scenei. Este vizibilă printr-un uriaş hublou-vitraliu, pe alocuri spart, integrat în pereţii cu tapet scorojit, pe care se mai disting urmele unor vechi afişe rock. Trimiterea la naufragiul originar se face şi prin podeaua figurată ca o punte de corabie, dar şi printr-o machetă amplasată oarecum neglijent, în glumă, precum un peşte de sticlă pe televizor (decoruri: Sorana Ţopa).  În cheie rock este gândit iniţial şi personajul ducelui holtei, pe care Richard Balint îl construieşte cu toate accesoriile pe care regia i le pune la dispoziţie: fum, solo chitară, depresie înecată în alcool şi, fireşte, autoironie. (…) Finalul piesei îl regăseşte în postura de nobil ce ţine la aparenţe şi etichetă. Între aceste momente, se derulează, practic, povestea lui Shakespeare, pe care regizorul Alexandru Mâzgăreanu o spune coerent şi cu umor…“ –Maria Zărnescu, yorick.ro.