Și moartea nu va mai fi …

Așa cum întunericul are drept condiție absența totală a luminii și moartea este definită prin realitatea vieții veșnice. În ambele cazuri ele nu pot coexista.

Ce știa oare primul om despre moarte, atunci când Dumnezeu îi prezenta efectul opțiunii neascultării? Cartea Genezei nu redă acest detaliu dar noi putem presupune că moartea a fost introdusă în conștiința lui Adam aidoma veșniciei. Existența morții în sine ca efect al păcatului își are sensul doar până când acesta(păcatul) ar exista. Tototdată, ca efect al înlăturării lui este de la sine înțeles că nici moartea nu-și mai exercită funcțiunea. Biblia ne învață că între moarte și păcat există o strânsă legătură.

Tot Scriptura, de la un capăt la celălalt, ne vorbește despre moarte în termeni fără echivoc cu privire la ceea ce aceasta înseamnă și ce repercurisuni are în umanitate. De-a lungul timpului însă, oamenii s-au obișnuit cu moartea făcând-o parte din viață și o mare parte din ei au ales să nu-i dea importanța pe care Dumnezeu vrea să ne-o transmită. Ei aleg să creadă că moartea este doar ceea ce se vede și nimic mai mult, măcar că natura scoate la iveală nenumărate mărturiii că lucrurile nu sunt chiar așa simple. În alb și negru. Eu nu intenționez să sciu despre moarte din punct de vedere a ceea ce noi cu toții resimțim( încetare a funcțiilor vitale a unui organism viu) ci mai mult mă voi strădui să scot în evidență ceea ce Biblia relatează despre efectele morții spirituale. Adică despre alegerea omului de a rămâne în afara biencuvântării date de Creatorul Său. Și, pe cale de consecință, pierdut pentru veșnicie. Căci aceasta este moartea cu adevărat. În ciuda faptului că tuturor oamenilor le este rânduit să moară, de moartea fizică, cea cunoscută de noi, nu toți au aceeași înadrare din perspectiva lui Dumnezeu. Este o realitate.

Abel este primul dintre oameni care a cunoscut moartea fizică. Și încă una violentă chiar. O invidie strecurată de Satana în mintea fratelui său Cain, l-a determinat pe acesta în a-i premedita înlăturarea fratelui său mai mic. Pentru ca, în opinia lui, Dumnezeu să nu mai aibă vreo o altă opțiune în privirea către jertfe. Decât a lui. Ciudată gândire, spunem noi acum după câteva mii de ani de la întâmplare. Alegerea lui Cain s-a dovedit una complet stricată. Cum de multe ori și noi alegem greșit atunci când în loc să reparăm continuăm în același fel crezând că alegera inițială a fost corectă. Cain nu meditează la motivul pentru care lui Dumnezeu nu i-a plăcut jertfa, și a dat frâu liber gândului rău care a pus stăpânire pe el, mergând până la capăt cu nelegiuirea. Așa și David în episodul cu Urie când nu s-a străduit în nici un fel să opună gândului mârșav pocăința asupra păcatului deja comis și a trimis la moarte pe soțul femeii pentru care făcuse o mare pasiune. Sigur, la David includem și o șmecherie oarecum naivă: faptul că nu mâna lui a fost cea care a adus moarte lui Urie în mod direct. Probabil, se gândea David că ar fi un păcat foarte mare și a ales o variantă soft în care el să stea deoparte și să tragă foloase mai târziu, fără a-și asuma nelegiuirea. De altfel, când Dumnezeu îi spune lui Adam că: „Va muri negreșit” El nu avea în vedere moartea fizică, care nu s-a produs în momentul împlinirii poftei de a gusta, ci atunci când i s-au împlinit lui zilele la vârsta de 930 ani. Separarea lui față de Dumnzeu s-a produs însă chiar atunci, imediat după ce neascultarea lui a devenit un fapt cunoscut. Și, desigur măsura îndepărtării lui din Eden a venit ca o primă consecință dar și ca un prim semn de iubire. Menținerea în Eden ar fi adus și posibilitatea ca Adam să mănânce din pomul vieții, ceea ce îl făcea, având în vedere starea lui un om rămas veșnic sub blestem. Or, Planul lui Dumnezeu era cu totul altul.

Moartea nu este o invenție a lui Dumnezeu ci este o consecință firească a păcatului. Iar păcatul, definit de Biblie ca neascultare de Dumnezeu, este prezent în lume prin contribuția decisivă a lui Lucifer, un înger (făcut, nu născut) căruia Dumnezeu îi încredințase multe lucruri, dar care și-a pierdut funcția pe măsură ce inima i s-a îngâmfat și uzurparea a luat locul supunerii. Sunt lucruri despre care vom cunoaște atunci când vom fi ca El. Cert este că Dumnezeu nu împarte cu nimeni nimic din Slava Sa, iar unei astfel de atitudini i s-a răspuns cu alungarea Satanei de pe Muntele lui Dumnezeu împreună cu o parte din îngerii care, la rândul lor, au socotit că nesupunerea este o cale mai bună. În actul Creației aflăm că Duhul lui Dumnezeu se mișca pe deasupra apelor. Putem pricepe că această mișcare nu este altceva decât o veghere permanentă a Lucrării, ca ea să nu fie pervertită de vreunul din acești îngeri. Această veghere are loc peste fața adâncului de ape unde era încă întuneric. Acest Adânc trebuia păzit de forțele din întuneric iar pentru continuarea Lucrării de Creație nevoia de lumină era una de prioritate zero. Așa că una din primele Lucrări a lui Dumnezeu a fost Lumina, asociată cu Înțelepciunea, Ordinea Divină. Proverbe 3-19, Prin înțelepciune a întemeiat Domnul pământul… și versetul 22 din cap 8 spune: Domnul m-a făcut cea dintâi din Lucrările Lui, înaintea celor mai vechi Lucrări ale Lui. Toate acestea au fost curate, fiind păzite de Puterea lui Dumnezeu. În înțelepciunea aceasta este cuprinsă întrega Creație. Satana a fost doar spectator, neavând nici un fel de rol. Natura nu a fost investită cu voință liberă, ea se mișcă doar în urma legilor Creației inițiale, a Înțelepciunii. Și, ca urmare ea nu a evoluat. Doar omului i s-a dat voință liberă fiind făcut după Chipul și Asemănarea lui Dumnezeu. În mod sigur întreaga oștire cerească a privit scena ispitirii femeii în nădejdea biruinței acesteia asupra șarpelui. Văzând că nu s-a întâmplat după cum nădăjduiau, atenția îngerilor s-a îndreptat spre Tatăl care deja străpuns a trebuit să cheme pe unicul Său Fiu pentru răscumpărarea și totodată repunerea omului pe nivelul de fiu de Dumnezeu. De aici încolo se derulează Planul lui Dumnezeu descris de Sfânta Scriptură. În pilda cultivatorilor de viță de vie Ev. Luca 20-9… este descris Planul în forma simbolică. El (acest Plan) a existat înainte de toți vecii în preștiința lui Dumnezeu dar nouă ni s-a făcut cunoscut mai întâi prin prooroci apoi prin Fiul conform Evrei cap 1-1.

Revenind la moarte, așa cum este ea descrisă în Scriptură, putem lesne observa că ea este asociată unei persoane mai mult decât unei stări. „Unde îți este boldul moarte”? Este întrebarea la care tot Pavel răspunde: boldul morții este păcatul. !Corinteni 15-55,56. Puterea acestei „morți” a fost biruită întrucât Isus, Fiul lui Dumnezeu, a fost făcut păcat pentru omenire și astfel s-a produs reabilitarea lui Adam și implicit a întregii umanități contopite în el prin moștenire genetică. Apostolul Pavel explică în epistolele lui această doctrină a răscumpărării, care este baza învățăturii sănătoase a creștinismului. Este de asemenea adevărat că priceperea ei nu ține neapărat de abilități ale intelectului ci mult mai mult de priceperea faptului că Dumnezeu în suveranitatea Lui a hotărât să încredințeze darul credinței prin Duhul Său după buna plăcere a Voii Sale. Aceasta este taina: Christos în voi, Nădejdea Slavei. Coloseni 1-27.

În viziunea dată apostolului Ioan, scrisă și deci nepecetluită, acesta dezvăluindu-ne scene din finalul Lucrării, înainte de veșnicie, ne spune că Moartea împreună cu Locuința ei au fost aruncate în iazul de foc. Ele nu vor mai fi. Dacă puterea morții a fost biruită odată la Golgota și deci omul a fost izbăvit de pedeapsă, acum în final vedem că moartea are cu adevărat un sfârșit. Cu alte cuvinte ea nu va mai exista. Pedeapsa a fost posibilă ca urmare a puterii morții. O putere limitată de îngăduința lui Dumnezeu conform cărții lui Iov. Acestei puteri i s-a opus Învierea Domnului la marea sărbătoare a evreilor de Paște când El a ridicat întregul păcat al omenirii și l-a purtat pentru izbăvire pe cruce înaintea Tatălui, împăcând astfel lumea cu Sine. La final, Gloria lui Dumnezeu va triumfa iar Moartea nu va mai fi.

Temerea de moarte este de fapt o slăbiciune a omului indusă de Satan tocmai pentru că știe că puterea lui a fost zdrobită. Este încercarea lui de a ne face să reconsiderăm adevărata moarte, cea spirituală, ca fiind tocmai moartea cunoscută de fiecare dintre noi. Minciuna și înșelătoria lui sunt extrem de subțiri în argumente. De fapt nu au nici unul. Dar el încearcă… Pentru că asta e misiunea lui.

Sigur că noi rămânem cu această temere prezentă în viață dar știm pe de altă parte că absolut toate lucrurile lucrează ÎMPREUNĂ spre binele celor ce Îl iubesc pe El. Și mai știm că în acele momente El este prezent pentru întărirea noastră, cunoscându-ne îndeaproape. O spun toți cei care au fost aproape de moarte și chiar cei ce au trecut puțin prin ea.

Închei cu cuvintele apostolului Ioan din Apocalipsa cap. 20 versetul 6;

Fericiți și sfinți sunt cei ce au parte de întâia înviere. Asupra lor a doua moarte n-are nici o putere…

Gilu Florea
27 octombrie 2017
ora 11…

Loading...

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.