Singura diferenţă, respectul

Am păşit pentru prima dată în aproape doi ani de zile pe un stadion din fotbal din Anglia. Poate lehamitatea pe care o simţeam în comparaţie cu ce se întâmplă în Aradul fotbalistic, poate programul de muncă, poate multe altele m-au oprit să o fac până acum. Într-unul din weekend-urile trecute am asistat la disputa dintre Bristol City şi Colchester United, contând pentru etapa a doua din Ligue One, al treilea eşalon fotbalistic al Angliei.

Sincer să fiu am rămas impresionat de ce am văzut. Nu neapărat de fotbalul de pe gazon, ci de tot ce înseamnă o partidă de fotbal în Anglia. Înaintea partidei, în jurul stadionului sunt deschise o mulţime de pub-uri unde oamenii îşi sting setea cu bere. Alături, este un parc imens unde se adună toţi fanii. O peluză a stadionului a fost demolată în această vară şi exista temerea că va fi aglomeraţie la porţi. Însă, nici vorbă de aşa ceva. Cu 20 de minute înainte de fluierul de început, stadionul era aproape gol. În minutul unu, aproximativ 12.000 de fani şi-au luat locurile rezervate din timp în tribune. După ce mi-am cumpărat biletul de la casă am primit un mesaj pe telefonul mobil din partea clubului Bristol City în care mi se mulţumea pentru participarea la acest meci. La pauză am mers sub tribuna a doua, acolo unde există o încăpere mare acoperită în întregime, ce are mese şi scaune, dar şi dotată cu un bar la care se serveşte absolut orice, de la mâncare, la băuturi alcoolice. Astfel, la pauză îţi poţi stinge foamea şi setea la o masă, să priveşti la o mulţime de ecrane care atârnă deasupra ta, şi pe care sunt redate cele mai importante faze ale primei reprize. Asta fără ca meciul să fie televizat în direct!

Nu am auzit înjurături, huiduieli, apostrofări. E adevărat, nici încurajările nu sunt la fel ca în România, entuziasmul engleziilor fiind doar la startul partidei, la marcarea golurilor şi la final. Ei merg la o partidă de fotbal ca la un spectacol, îl savurează pe deplin. Practic, singura diferenţă faţă de ei şi noi este respectul. Respectul faţă de stadionul pe care stai, faţă de echipa ta, faţă de adversari, faţă de vecinul de scaun. Fotbalul e un show, la care ei participă cu tot sufletul. Noi, încă spargem seminţe. La ei, sunt interzise de mult timp.

Loading...

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.