Soborul cu proşti/ N-am ştiut că nu ştiu ce-i aia să fii ziarist

Cum să scrii despre un ziarist, mai ales dacă te consideri un ziarist? Adică în ce fel poţi scrie despre un coleg de breaslă, cum ar veni? Păi, vorba comunistului la o şedinţă în care trebuia să critice un alt comunist: stimaţi tovarăşi, eu am o părere, dar nu sunt de acord cu ea!

Aşa că am început să caut o definiţie, ca să văd că ce-i aia ziarist. Mă aşteptam la enunţuri imbecile sau evazive, dar n-am crezut că o să mă şi amuz copios.

Am deschis cartea de căpătâi a ziaristului: dicţionarul. Zice în dicţionar că cică ziaristul este persoana care lucrează într-un ziar sau într-o redacţie. Şi… gata! Deci e simplu, muncitorul este cel care munceşte, zidarul este cel care zideşte şi de aici încolo înseamnă că agricultorul este cel care agricultorizează, scriitorul este cel care scrie, poetul este cel care poetizează, înotătorul este cel care înoată şi aşa mai departe până dăm peste o oglindă care oglindeşte chiar şi prostia. Cu o astfel de demonstraţie simplă ajungem să descoperim şi genul cuvântului soţie: o soţie, doi s-o ţie!

Totuşi, mi-am propus să scriu despre cazul ziaristului Sorin Roşca Stănescu, primul ziarist român condamnat la închisoare, cu executare, pentru că nu a scris ce trebuie şi când trebuie. Prin urmare am căutat mai adânc şi am dat cu târnăcopul în internet. Ca-n brânză! Nici măcar o pietricică din care să îmi scânteieze târnăcopul. Într-un final unealta de pompier se înfige într-o fişă a postului de ziarist. Vă rog, hai să citim cu atenţie partea cea mai importantă:
10. Autoritate si libertate organizatorica:
Munca unui ziarist este aceea de a informa publicul despre evenimentele din diferite domenii cu ajutorul stirilor media.

  1. Responsabilitati si sarcini:

– trebuie sa urmareasca informatiile despre evenimentele din domeniul politicii interne si externe, din domeniul economiei, culturii, sporturilor, vietii sociale etc., in conformitate cu specializarea redactorilor, inclusiv informatii cu privire la vizite personale in locuri unde aceste evenimente au loc si sa ia interviuri ale participantilor si martorilor la aceste evenimente;
– sunt implicati in primirea de informatii prin corespondente;
– monitorizeaza alte stiri din media;
– sorteaza, analizeaza si prelucreaza mai departe informatiile primite;
– scriu editoriale, rapoarte si comentarii pe baza evenimentelor importante;
– redacteaza articole complete sau teme din diferite domenii in reviste si ziare;
– cauta autori externi si colaboratori, negociaza cu privire la articole si la alte contributii din partea acestora, inclusiv cu specificarea formei, continutului, lungimii si pretentiilor autorului;
– editeaza materialele puse la dispozitie de colaboratorii externi si publica manuscrisele adaptate;
– negociaza cu privire la interviuri cu personalitati importante, experti, angajati competenti din domeniul administratiei de stat, persoane interesante etc., iau aceste interviuri, adapteaza textele si le dau bun de tipar;
– proceseaza documentele text pentru radio si televiziune;
– scriu eseuri, glose, analize si isi aduc alte contributii cu creativitate de jurnalist, inclusiv pentru publicatii intregi (cum sunt carti care contin interviuri cu personalitati, autobiografii ale personalitatilor sportive sau artistilor etc.).

Aţi citit? Munca unui ziarist este aceea de a informa publicul despre evenimentele din diferite domenii cu ajutorul ştirilor media!!! Dar ştirile media cine le face? Şi de ce sunt ele un ajutor obligatoriu?

Ziaristul nu are drepturi, conform fişei postului, ci doar responsabilităţi şi sarcini. Am lăsat la o parte faptul că nici legea nu prea îi acordă drepturi ziaristului şi am îndrăznit să trec la analiza de text, că asta am înţeles că ar fi o sarcină. Stimate internet, vreau să vă transmit pe această cale că nu se spune nimic despre creativitate decât la capitolul „alte contribuţii”. Despre concepţie, ce să mai zic? Ziaristul scrie editoriale, nu le concepe. Am mai dedus că cea mai importantă sarcină (nu atribuţie!) ar fi „primirea de informaţii”. Ca la gară, mă gândesc eu, stupid. Nu intru aici într-o teorie a presei, dar în descrierea îndeletnicirii de ziarist se fac greşeli majore de limbă, de exprimare, ba chiar de atitudine. Cu alte cuvinte, chiar în descrierea profesiei sunt comise tocmai şi întocmai chiar greşelile care duc la dezavuarea profesiei. Un exemplu minor ar fi citarea următoarei sarcini: „iau interviuri”. Total greşit! Interviurile se acordă, nu se iau! De aici se poate deduce şi atitudinea ziaristului faţă de cel intervievat.

Bun, dar eu îmi propusesem să scriu despre cazul Sorin Roşca Stănescu! Ce să mai scriu, când chiar din enunţuri profesia de ziarist este denigrată? Aş fi vrut să scriu despre morală, despre integritate, despre conştiinţă, despre devotament, despre cauză şi lupta pentru o cauză, despre libertate de exprimare, despre asumarea exprimării şi a atitudinii, despre concepţie, despre opinie, despre consecvenţă în opinii, despre gând, despre trăiri, despre fior, despre instinct jurnalistic, despre instinct intelectual, despre crez şi, nu în ultimul rând, despre chemare. Cam astea le-aş trece într-o fişă a postului de ziarist.

Despre cazul Sorin Roşca Stănescu ce să mai scriu? E o istorie vie a presei româneşti. Când a fost securist s-a dat ziarist. Când a fost ziarist s-a deconspirat ca fost securist. Când a înfiinţat un trust de presă s-a folosit de trecutul de securist şi a devenit om de afaceri. Când a desfiinţat trustul de presă a devenit politician. Când a devenit politician a utilizat sursele de informaţii din perioada de ziarist şi a profitat ca om de afaceri. Când a fost acuzat a pledat nevinovat politic şi mândru, iar când a fost condamnat a pledat umil ca jurnalist. O flacără, ce-i drept, Dar care a ars fără cauză. Poate numai din pricină că a aprins-o cineva. Intenţionat.

Dacă lipesc enunţul explicaţiei pentru cuvântul ziarist de istoria postrevoluţionară a profesiei ajung la un alt cuvânt din dicţionar: Persoană angajată pentru a munci în gospodăria sau în mica întreprindere a altuia, fiind retribuită în bani sau în natură. ♢ Expr. (Înv.) Sluga dumitale (sau dumneavoastră), formulă de salut sau de răspuns la salut. ♦ Fig. Persoană care susţine sau apără orbeşte interesele altuia, în schimbul unor avantaje materiale. 2. Fig. Persoană subordonată alteia şi obligată, din cauza condiţiilor sociale în care se află, să-i execute voinţa. 3. (Înv.) Slujitor înarmat de pe lângă casa sau din suita unui boier. II. (Rar) Aparat simplu, format dintr-o scândură scobită la un capăt, care se foloseşte la scoaterea cizmelor fără ajutorul cuiva; trăgătoare. Slugă, adică!

P.S. Dacă cineva a înţeles că i-am luat apărarea lui Sorin Roşca Stănescu, sau că l-am considerat chiar ziarist, atunci îi urez bun venit în Soborul cu proşti.

Loading...

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.