ŞOCANT/ Un tânăr de 18 ani a plătit un bărbat să-i omoare tatăl!

ŞOCANT/ Un tânăr de 18 ani a plătit un bărbat să-i omoare tatăl!

Trei persoane bănuite de comiterea unui omor asupra unui bărbat, în cursul lunii august a acestui an, au fost depistate miercuri de poliţişti. Printre persoanele bănuite de comiterea faptei se află şi fiul victimei.

În data de 10 septembrie, poliţiştii de la Serviciul de Investigaţii Criminale Dolj, Secţia 4 Poliţie Urbană Craiova, Poliţia oraşului Segarcea, Secţia 4, 13 şi 14 Poliţie Rurală şi Serviciul pentru Acţiuni Speciale au efectuat cinci percheziţii domiciliare, la locuinţele unor persoane bănuite de săvârşirea infracţiunii de omor calificat.

În urma acestor percheziţii au fost identificate opt persoane care au fost conduse la sediul Poliţiei Dolj pentru audieri şi continuarea verificărilor. Acţiunea a fost organizată în cadrul unui dosar penal aflat în instrumentarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, în care se efectuează cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care a fost comisă infracţiunea de omor calificat, la data de 16 august, în localitatea Cârcea.

În fapt, anchetatorii au stabilit că în data de 16 august, în jurul orei 05,00, o persoană necunoscută a pătruns într-un imobil din comuna Cârcea, omorându-l pe proprietar, un bărbat de 42 de ani. În urma cercetărilor efectuate, a rezultat că, la începutul lunii august, fiul victimei, un tânăr de 18 ani, l-ar fi determinat pe principalul bănuit să-l omoare pe tatăl său, în schimbul oferirii unei sume de bani.

De asemenea, din cercetări a mai reieşit că, despre premeditarea faptei şi săvârşirea acesteia a avut cunoştinţă şi un alt tânăr, de 20 de ani, din Craiova. Cei trei au fost arestaţi pentru 30 de zile, pentru comiterea infracţiunii de omor calificat, cu premeditare, din interes material.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.