Șoferi români OBLIGAȚI să transporte IMIGRANȚI SIRIENI în Turcia

Șoferi români OBLIGAȚI să transporte IMIGRANȚI SIRIENI în Turcia

Situație fără precedent în România! Procurorii DIICOT au destructurat o reţea infracţională ai cărei membri obligau şoferi români să îi transporte în Turcia. Odată ajunşi acolo, conducătorii auto erau predaţi unei alte grupări, care îi forța pe transportatori să ducă imigranţi sirieni pe teritoriul Turciei. Imigranţii intrau ilegal în Uniunea Europeană.

Copiii minori ai membrilor grupului erau forţaţi să cerşească în locuri publice din Turcia, „iar pe conducătorii auto recrutaţi, prin inducere în eroare, i-au transferat unor grupări infracţionale turceşti”, potrivit unui comunicat de presă al DIICOT.

Anchetatorii susţin că, în perioada 2015-2016, pe raza judeţului Bistriţa-Năsăud s-a constituit un grup infracţional organizat „care a avut ca scop recrutarea unor persoane de sex masculin, conducători auto, care, prin înşelăciune sau prin ameninţări cu acte de violenţă, erau determinați să transporte mai mulţi suspecţi, membrii ai grupului, în Turcia”.

Membrii grupului infracţional din Turcia le obligau pe persoanele rcolate de pe raza judeţului Bistriţa-Năsăud „să efectueze transporturi, sub ameninţare, din localitatea Izmir din Turcia până la graniţa vestică a Turciei, transporturi în care se aflau cetăţeni de origine siriană, persoane de sex masculin şi feminin, precum şi copii, obţinând în acest fel sume mari de bani”.

Ulterior, cetăţenii de origine siriană au fost introduşi ilegal în Uniunea Europene, pe ruta Turcia – Grecia – Macedonia – Serbia, prin România sau Ungaria.

Procurorii DIICOT au făcut, marţi, nouă percheziţii domiciliare pe raza judeţului Bistriţa-Năsăud, în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea grupului infracțional organizat specializat în săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane.

 

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.