Mai multe articole din rubrica "" ↑

Spaima de defăimare

Ca și despre încredere, despre onoare sau reputația cuiva circulă convingerea eronată că reputația ar putea fi recuperată în instanță, prin aplicarea vreunei legi emise în acest sens – civilă sau penală.

Ca și despre încredere, despre onoare sau reputația cuiva circulă convingerea eronată că reputația ar putea fi recuperată în instanță, prin aplicarea vreunei legi emise în acest sens – civilă sau penală. Așa s-a ajuns la (re)incriminarea calomniei și a insultei. Unii nu-și găsesc confortul în fotoliile lor împuțite dacă nu se știu la adăpost de înjurăturile noastre prea justificate.

Mi-e foarte dificil să concep – mie, unuia – că pe lumea asta, printre noi, există BOI care se pot declara satisfăcuți (răscumpărați moralmente) în cazul în care o instanță le dă câștig de cauză într-un proces de insultă sau de calomnie! Cu cât BOUL este mai sus situat ierarhic, cu atât mai mari sunt „șansele” ca el să ajungă cu „opiniatrul” slobod la gură sau la pix în fața judecătorului.

Ca atare, reputația lui valorează fix cât cele câteva mii de lei primite ca „despăgubiri”? Și dacă i-o „redă” judecătorul, își poate relua mizerabila-i existență ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat?

La fel, în situația prezervării „imaginii” unei țări prin (emiterea de) legi ce restrâng libertatea de expresie (legi zise anti-defăimare!). Cât de imbecil poți să fii ca să gândești că imaginea (bună a) țării ține, mai întâi de toate, de ceea ce spunem noi și nu de ceea ce (îi) facem!? – Nu e imbecil oarecare, măi! E un imbecil ipocrit…

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.