Start la „Euromarionete”: Luni începe cel mai frumos festival dedicat copiilor

Start la „Euromarionete”: Luni începe cel mai frumos festival dedicat copiilor

O nouă ediţie a Festivalului Internaţional de Artă a Animaţiei – „Euromarionete” va începe luni. Preţ de o săptămână, cei mici (şi nu numai aceştia!) vor avea parte de spectacole de teatru cu păpuşi şi marionete, de spectacole stradale, dar şi de concursuri de tot felul.
Prima trupă care va apărea în faţa celor mici este cea a Teatrului pentru Copii Subotica (Serbia) care, de la ora 10,00 şi de la ora 11,30, în sala Teatrului de Marionete, vor prezenta „Scufiţa Roşie & Lupul”, de Fraţii Grimm.
La ora 17,30 generosul spaţiu al Librăriei Scienta va fi gazda deschiderii expoziţiei de scenografie „Cartea, Păpuşa, Povestea“ şi a celei de fotografie intitulată „Marioneta prin Arad“. Această expoziţie merită a fi văzută de toţi cei care, copii fiind odată, am călcat pragul Teatrului de Marionete din Arad şi am fost cuceriţi de poveştile ce şi-au găsit casa acolo. „Vinovaţi“ sunt actorii marionetişti Nuţi Dorobanţu şi Sorin Dorobanţu, precum şi artiştii fotografi Mircea Moisescu şi Marietta Igna. „Aradul are o bogăţie imensă – marioneta !“ – mărturisea Nuţi Dorobanţu. „În ţară, în afară de Arad, mai există un singur teatru în care se foloseşte marioneta cu fire, ceea ce face ca marioneta să fie tot mai rară. Şi de aceea, ne-am gândit să facem o expoziţie prin care să atragem atenţia atât asupra ei, cât şi asupra frumosului nostru oraş“, mai spune actriţa. La rândul său, Sorin Dorobanţu spune: „Am luat o marionetă şi, împreună cu Mircea Moisescu şi Marietta Igna, ne-am plimbat prin oraş, căutând locuri reprezentative pentru Arad, în care să scoatem în evidenţă ceva la fel de reprezentativ pentru oraşul nostru – marioneta. Astfel s-a născut această expoziţie, pe care toţi cei implicaţi am făcut-o benevol şi mânaţi de dragostea pe care o purtăm marionetei şi Aradului.“, mai spune Sorin Dorobanţu, aprobat imediat de restul echipei. Aşadar, nu rataţi această expoziţie pe care o puteţi vedea, în premieră, luni după-amiaza, la ora 17,00, la Librăria Scienta (strada Vasile Alecsandri), ocazie cu care vom asista împreună şi la un moment cu marioneta, susţinut de Nuţi şi Sorin Dorobanţu.
Prima zi a „Euromarionetelor” va fi încheiată de Teatrul pentru Copii şi Tineret „Merlin“ din Timişoara care, pe platorul din faţa Teatrului Clasic „Ioan Slavici“ Arad, va prezenta un spectacol dedicat întregii familii : „Visul lui Burattino”. Spectacol interactiv de mişcare şi pantomimă „Visul lui Burattino” este, în esenţă, o parabolă puternică despre lumea copiilor care au ucis poveştile, prin ignoranţă. În această lume invadată de calculatoare, poveştile care locuiesc sus, între stele, riscă să fie uitate în favoarea desenelor animate şi a jocurilor de pe computer. Personajele din poveşti îşi găsesc, astfel, sfârşitul. Copiii şi părinţii lor nu mai pun preţ pe ele. Lumea devine astfel mai săracă… şi mai rea. Acest spectacol se doreşte a fi un strigăt  disperat după ajutor al personajelor de poveste. Lasaţi minunea să se întâmple! Să împlinim visul lui Burattino de a nu fi uitat.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.