Cehia, interesată de o colaborare mai strânsă cu Aradul

Cehia, interesată de o colaborare mai strânsă cu Aradul

Adrian Ţolea, preşedintele interimar al Consiliului Judeţean Arad, a primit zilele trecute vizita Excelenţei Sale Vladimir Valky, Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Cehe la Bucureşti. Excelenţa sa a fost însoţită de Milan Peprnik, consilier în cadrul Ambasadei Republicii Cehe, şi de Ştefan Motec, consul onorific al Republicii Cehe la Timişoara.

Discuţiile s-au axat pe crearea unor legături care să ducă la punerea în practică a unor proiecte comune.

„Zonele de interes pe care s-au axat discuţiile sunt cele de ordin economic, cultural, tineret, sport, educaţie, mediu academic, dar şi cooperare în sectorul viticol, colaborare în domeniul situaţiilor de urgenţă: ne dorim să extindem colaborarea pe care cele două ţări o au, până la nivel de regiuni şi localităţi”, a afirmat Adrian Ţolea (foto).

În acest context, au fost subliniate exemplele de bune practici pe care cele două ţări le au, în ceea ce priveşte colaborarea şi implementarea de proiecte transfrontaliere (Cehia cu Polonia, Slovacia, Austria, respectiv Romania cu Ungaria), în domenii precum turismul, turismul vinului şi cel al situaţiilor de urgenţă.

De remarcat că Excelenţa Sa Vladimir Valky a vizitat din nou Aradul, după 30 de ani, fiind impresionat de schimbările în bine pe care oraşul şi judeţul nostru le-au realizat în această perioadă de timp.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.