Claudia Iuga, imaginea Alumni UVVG Arad

Claudia Iuga, imaginea Alumni UVVG Arad

„Alumni UVVG Arad” este asociația absolvenților Universității de Vest „Vasile Goldiș” (UVVG) Arad, cu o contribuție importantă la imaginea universității arădene.

Pe lângă absolvenții care au ales să-și continue activitatea profesională în Arad și în țară, UVVG are mii de absolvenți care s-au stabilit peste hotare, profesionalismul lor fiind magnetul care atrage, anual, alți studenți, cu precădere la specializările de medicină.

În acest context, la inițiativa rectorului universității, Asociația „Alumni UVVG Arad” își va relua activitatea din această toamnă, sub o nouă formă, cu o nouă imagine, având-o în prim plan pe Claudia Iuga (absolventă a Facultății de Drept, promoția 2002) și cu activități diversificate.

„Alumni…o poveste de succes. Am încredere că fost noastră studentă, Claudia Iuga, care se va ocupa de alumni, poate să scrie această poveste. Alumni reprezintă imaginea unei universități, iar poveștile de succes ale absolvenților noștri, care urmează să fie aduse la cunoștința publicului, vor inspira și alți tineri să aleagă această universitate. Îi doresc Claudiei și tuturor membrilor asociației «Alumni» mult succes și vă asigur că veți avea tot sprijinul meu, întotdeauna”, a precizat rectorul UVVG Arad.

„Sunt onorată să fiu imaginea absolvenților UVVG Arad și mulțumesc pe această cale doamnei rector, care a avut inițiativa acestei colaborări. Cred că noi absolvenții putem contribui masiv la propagarea imaginii corecte a universității care ne-a format. Pe lângă studenți și activitățile facultăților, cred că noi absolvenții suntem cea mai bună reclamă pe care o poate avea UVVG Arad”, a declarat Claudia Iuga.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.