Comisia de Afaceri Europene a Camerei Deputaților s-a întrunit la Arad

Comisia de Afaceri Europene a Camerei Deputaților s-a întrunit la Arad

În premieră națională, ședința Comisiei de Afaceri Europene a Camerei Deputaților a fost organizată în teritoriu, prima desfăşurată în afara cadrului Parlamentului având loc astăzi, la Arad.

Tema întâlnirii a fost armonizarea pieței muncii cu realitățile economice din România și Uniunea Europeană. La dezbatere au participat și șefi ai instituțiilor deconcentrate și reprezentanți ai mediului universitar. Președinta Comisiei, Ana Birchall, a punctat faptul că prin ieșirea din cadrul convențional al Parlamentului se dorește implicarea unor comunități locale în actul decizional, deschiderea Comisiei de Afaceri Europene spre idei noi și spre dezbateri care să aducă un plus de conoaștere și expertiză. Ea a afirmat că una dintre soluțiile de îmbunătățire a calificării forței de muncă este adaptarea continuă a ofertei educaționale spre nevoile unei piețe a forței de muncă în continuă și rapidă evoluție. La nivel european, există o problemă majoră a șomajului în rândul tinerilor iar factorii de decizie trebuie să răspundă prin politici adecvate acestor provocări.

„Mă bucur că am reușit să organizăm la Arad prima dezbatere în teritoriu a comisiei de Afaceri Europene a Camerei Deputaților. Consider că dialogul între structurile Parlamentului și reprezentanții comunităților locale sunt binevenite și pentru parlamentari și pentru factorii locali. Este nevoie de un dialog bazat pe argumente din care să se desprindă cele mai bune idei și soluții la provocările momentului. Tema abordată în dezbaterea de la Arad, adaptarea forței de muncă la realitatea momentului, este de mare actualitate și foarte importantă pentru România și pentru Uniunea Europeană”, a spus deputatul Dorel Căprar.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.