Criminali cu mâna cui?

Apar printre noi indivizi al căror unic scop în viață pare a fi distrugerea. De viață și de orice ar avea legătură cu normalul cotidian. Trăiesc până la un punct aproape nebăgați în seamă, ca dintr-o dată s-o comită. Societatea rămâne doar să constate răul făcut, pentru ca mai apoi să intre în „așteptarea” unui alt eveniment de același „calibru” și la fel de fără sens. În final, răul se descarcă doar pe membrii familiei care se întreabă, mai mult retoric, de ce tocmai lor li se întâmplă. Cazul recent al tânărului snopit în bătaie de un ticălos, (care este, totuși, un om, cu o mamă care la timpul ei s-a bucurat de venirea lui pe lume), mi se pare a fi unul ce minții omenești îi este tare greu să-l cuprindă. Să lovești pe cineva pentru o nevoie de care trebuie să te îngrijești tu însuți, este o barbarie fără margini. Ea nu poate fi procesată decât de creiere total compromise. Privind spre „vitejia” înfruntării, din care vedem cum a procesat viclenia și abilitatea, în mod sigur va putea să și răspundă total pentru faptă. Asta însă nu va reface viața familiei și cred că nici de consolare nu poate fi vorba. Acolo este și va fi o dramă pentru multă vreme.

Revenind la profilul acestor oameni, mă întreb cum putem fi apărați sau cum ne apărăm noi înșine de ei? Cum ar putea societatea să-i identifice și să-i izoleze din timp? Ei nu apar așa peste noapte, ci pot conviețui cu noi chiar în liniște, poate mai puțin confortabil, dar o fac. S-a întâmplat și prin alte locuri. Prin America se împușcă, în Norvegia alt descreierat, în Austria un altul a prăpădit viața fiicelor lui, la Satu-Mare nu demult, prin București frecvent auzim la știri astfel de nenorociri. Răspunsul laconic al autorităților, că nu pot pune un jandarm pentru fiecare dintre noi, ar putea mulțumi pe cei cărora nu li se întâmplă, dar celorlalți, mult mai puțini? Să se păzească conform proverbului cu prevederea și cu mama înțelepciunii?

În era informației, când totul este la un click distanță, cheltuim bani mai mult pe siguranța administrației decât pe siguranța cetățenilor. Chiar nu se gândește nimeni la un program informațional care să inducă măcar atenție la profilele potențial criminale? Sau, de ce nu, la izolarea lor completă, încă din stadii incipiente? Din păcate, până când cei ce ne conduc nu înțeleg pe deplin că VIAȚA și siguranța ei este cel mai important dar dat de Dumnezeu, vom mai auzi de criminali psihopați, imposibil de încadrat în normalitate. Ei se mulțumesc să-i cunoască, să-i știe prin ce canal sau gări dorm, și ATÂT. Nici un partid politic nu a prezentat un program menit să îmbunătățească situația acestor nefericiți, unii dintre ei extrem de predispuși la violențe. Poate cu o jumătate de procent din șpăgile ce umblă prin politicul românesc zilnic s-ar crea o reconversie socială care ar fi pe profit în câțiva ani. Cu condiția să ne facem rost de o altă clasă politică.

La ora la care scriu îmi doresc și mă rog din tot sufletul ca Dumnezeu să se îndure de băiatul care se chinuie între viață și moarte și să dea pace și liniște familiei, atât cât se poate.