DEZASTRELE VIITORULUI, prezise de un NOSTRADAMUS AMERICAN

DEZASTRELE VIITORULUI, prezise de un NOSTRADAMUS AMERICAN

Americanii au un personaj pe care îl consideră un fel de Nostradamus al lor.

Edgar Cayce (1877-1945) este un nume cunoscut în America. A fost autorul a peste 26 de mii de previziuni, iar cele mai multe dintre profeţiile sale erau făcute în stare de transă, fapt pentru care a şi fost supranumit „profetul adormit”. Era consultat de bolnavi întrucât, în stare de transă fiind, ştia să stabilească diagnosticul şi să prescrie tratamentul adecvat.

Unele dintre viziunile sale, confirmate ulterior, sunt din domeniile politic şi economic. Cayce a prezis criza economică din 1929, oferind detalii surprinzătoare asupra evenimentelor dezastruoase de la bursele de valori şi a prevăzut revenirea economică de după 1933.

Dintre toate previziunile sale, cele mai neaşteptate sunt cele care privesc Rusia. A avut o predilecţie în acest sens, deşi la timpul său nu pare să fi prorocit căderea monarhiei şi instalarea la cârmă a puterii comuniste.

A avut o viziune clară cu privire la cursul celui de al Doilea Război Mondial. A prevăzut retragerea trupelor sovietice şi reluarea ofensivei, până la victoria de la Berlin.

Edgar Cayce nu s-a sfiit să afirme cât se poate de clar: „Nu va apuca să se încheie secolul XX, când se va produce prăbuşirea neaşteptată a comunismului, iar comuniştii îşi vor pierde toată autoritatea lor în Uniunea Sovietică”. A prezis, însă, întărirea puterii comuniste în China.

Este interesant că, încă din 1930, el vorbea despre încălzirea globală şi avertiza că fenomenul poate produce dezastre, într-o vreme când nimeni nu se gândea încă la aşa ceva.

El a prezis că zonele cu climă rece sau subtropicala vor deveni tropicale, gheţarii se vor topi, iar vulcanii se vor activa. A prezis că arii întinse de pe coasta estică a Americii vor dispărea, înghițind New York-ul şi Connecticut-ul.

Conform previziunilor lui Cayce, catastrofe climatice şi seismice vor afecta întreaga planetă, care astfel va suferi modificări esenţiale.

Doar Rusia va fi avantajată, pentru faptul că accesul ei la ocean se află numai la o extremitate şi practic este lipsită de fenomene seismice. Centrul civilizaţiei ruse se va muta în vestul Siberiei, cel mai ocrotit din aceste punct de vedere.

Dezastrele prezise de Cayce erau punctate şi în timp: sfârşitul secolului XX. Dacă n-au avut loc, putem gândi că au intervenit măsurile luate de societate pentru protecţia mediului şi pentru prevenirea încălzirii globale.

În ciuda cercetărilor făcute, viziunea lui Edgar Cayce rămâne inexplicabilă, dar neprotejarea mediului de către noi poate uşor duce la catastrofele prezise de el.

Cu toată faima sa, profeţiile lui Edgar Cayce, deşi atrag atenţia cercetătorilor şi multor curioşi, trebuie privite cu rezervă, întrucât cele mai şocante dintre previziunile sale nu ne-au fost transmise direct de el prin documente scrise, ci consemnate de martorii la starea lui de transă.

Foto: newprophecy.net

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.