Ionel Costin a lansat „Deşertăciunile vieţii”. De dinainte şi de după 1989

Ionel Costin a lansat „Deşertăciunile vieţii”. De dinainte şi de după 1989

Ionel Costin, unul dintre cei mai prolifici scriitori arădeni ai ultimilor ani, şi-a lansat ieri, într-un cadru natural deosebit, la Port Arthur, cartea „Deşertăciunile vieţii”.

Aşa cum au precizat scriitorul Horia Ungureanu, care a făcut o succintă prezentare a cărţii, şi Ioan Matiuţ, în calitate de editor, volumul de proză scurtă al lui Ionel Costin abordează teme diverse, păstrând vie în memoria cititorilor momente de dinainte de 1989, dar nu numai.

Satul românesc, potentaţii zilei de la PCR şi chiar o şatră de ţigani sunt ingredientele unui volum care, suntem siguri, se citeşte pe nerăsuflate, trezind nostalgii sau relevând, pentru cei mai tineri, o lume de care au auzit doar din poveştile părinţilor şi bunicilor.

I-au fost alături autorului, la lansare, oameni de litere, colegi de la muzeu, prieteni şi jurnalişti.

Galerie foto: Paul Costin

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.