ONG-urile arădene și-au prezentat cele mai bune proiecte în cadrul dezbaterii „Integrarea – perspective”

ONG-urile arădene și-au prezentat cele mai bune proiecte în cadrul dezbaterii „Integrarea – perspective”

Primăria Municipiului Arad, Centrul Județean de Voluntariat Arad și Asociația Aspis au organizat joi, 24 august 2017, cu începere de la ora 15.00, dezbaterea cu tema „Integrarea – perspective”, la care au participat reprezentanți ai organizațiilor non-guvernamentale din Arad, chemați să-și prezinte cele mai bune proiecte de promovare a integrării culturale, lingvistice, sociale și să dezbată pe această temă.

Evenimentul a fost organizat în cadrul proiectului „Orașe Europene Tinere, Accesibile și Sustenabile” (acronim EASY TOWNS), finanțat de Uniunea Europeană prin Programul Europa pentru Cetățeni 2014 – 2020. Proiectul EASY TOWNS este implementat de 11 orașe din 10 țări europene, în perioada 15.09.2015 – 14.09.2017 și are drept scop sporirea capacității administrațiilor locale de a gestiona problematica integrării în cadrul multiculturalității urbane, ținând seama de opiniile societății civile, în special ale tinerilor.

Desfășurată în cadrul informal oferit de zona amenajată pentru Zilele Aradului de pe Faleza Mureșului, întâlnirea „Integrarea – perspective” a fost al doilea eveniment public local organizat de Municipiul Arad ca activitate în cadrul proiectului și adresat organizațiilor nonguvernamentale care promovează, prin activitatea lor, valorile europene fundamentale legate de integrare – respectul, toleranța, solidaritatea, demnitatea și egalitatea, în contextul diversității sociale, culturale, etnice, religioase. Alături de organizatori, au participat reprezentanți ai Direcției Județene pentru Sport și Tineret Arad și ai organizațiilor Efect Verde, Ofensiva Tinerilor, Asociația Nevăzătorilor, filiala Arad, Organizația Tinerilor cu Inițiativă, City Guide Arad, Centrul de Excelență.

Primul eveniment local a fost concursul de postere și colaje intitulat „Integrarea, ce înseamnă pentru tine”, la care au participat tineri cu vârste cuprinse între 13 – 29 de ani, premiați pentru creațiile lor în cadrul primei ședințe a actualului Consiliu Local, în data de 30 iunie 2016.

 

 

 

 

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.