Stadionul Motorul, DISTRUS în urma „derby-ului vestului”. O fi de vină și „calitatea” scaunelor? (FOTO)

Stadionul Motorul, DISTRUS în urma „derby-ului vestului”. O fi de vină și „calitatea” scaunelor? (FOTO)

Primăria Municipiului Arad a inventariat pagubele înregistrate pe arena Motorul, în urma meciului de fotbal dintre FC UTA Arad şi ACS ASU Politehnica Timișoara.

Un număr de 700 de scaune au fost vandalizate, 16 m liniari de gard a fost distrus, iar reţeaua de alimentare a tabelei de marcaj a fost şi ea avariată, informează Primăria.

Viceprimarul municipiului Arad, Călin Bibarţ, îşi exprimă dezamăgirea faţă de lipsa de respect manifestată de o parte din concetăţeni faţă de investiţiile realizate din banii arădenilor.

Vorbim despre un stadion în care numai anul trecut municipalitatea a investit aproape un milion de euro şi nu pot decât să-mi exprim dezamăgirea pentru că unii dintre concetăţenii noştri înţeleg să-i respecte pe ceilalţi arădeni, care an de an, din taxele şi impozitele pe care le plătesc, investesc şi în stadioane şi în lumea sportului. Din păcate, unii înţeleg să se manifeste în acest fel. Nu sunt scaune uşor de rupt, probabil că au sărit cu picioarele pe ele. Din nefericire, nu este vorba numai de scaune, aşa cum putem observa parte din gard a fost rupt. De el era prinsă reţeaua care alimenta tabela de marcaj. Să sperăm totuşi că în timp vom încerca să fim mai civilizaţi, ne vom respecta mai mult unii pe alţii şi nu ne vom mai bate joc de munca altora când de fapt, ar trebui să ne bucurăm de un eveniment sportiv, a declarat viceprimarul municipiului Arad, Călin Bibarţ.

Reparaţiile vor fi suportate tot din  bugetul local, anunță municipalitatea.

Dincolo de comunicatul Primariei, se pune problema calității scaunelor montate pe stadion, acestea făcând nu o dată subiectul criticilor suporterilor.

  1. alea sunt scaune unifolosibile !

    Raspunde
  2. Scaune de sticlă o grămadă de lume sa tăiat în ele.

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.