Starea de afiș

Nu am crezut vreodată în însuşirile intelectuale sau în bunele intenții ale candidaţilor români – la alegerile parlamentare, la locale etc. Pe lângă ei se aciuează, însă, şi întreținuții din „aparatul” administrativ. Astăzi, despre ei.

Se câştigă bani mulţi ca înalt membru al „aparatului”. Curtea de Conturi verifică anunţat şi prin sondaj cât se câştigă în „aparat”. Din când în când, aflăm și noi despre un Dăianu. Nici visează întreținuții din „aparat”, plătiţi gras de la buget, cum e să faci faţă concurenţei, competiţiei din sectorul privat. Leafa, la stat, se votează la grămadă, grilele de evaluare sunt făcute de ochii lumii.

Presa scrie, presa se citeşte singură. Electoratul votează cu stomacul, cu Antena 3, independent de dezvăluirile presei. Este inadmisibil ca un funcţionar de stat (degeaba) să câştige mai mult decât un angajat de middle sau top management dintr-o multinaţională. Eu refuz să-l plătesc, eu fac grevă fiscală, eu întovărăşesc, la nevoie, banii luaţi cu japca din impozitul meu cu cele mai cumplite blesteme cu adresa: funcţionarul din înaltul aparat de stat.

Eu produc, munca mea produce ceva, la această firmă. Banii mei sunt bani care se înmulțesc în funcţie de cât de bine îmi fac eu treaba. Cât de bine îmi fac eu treaba – alăturându-se treburilor bine făcute ale colegilor mei – este ceva imediat regăsibil în eficienţa fabricii, în vandabilitatea produsului nostru pe piaţă.

Pulaciul din „aparat” este plătit enorm, indiferent cât petrece el pe net, pe facebook, pe pornoşaguri, la serviciu, indiferent câte pauze de cafea îşi ia, câte călătorii internaţionale face pe banii noștri. Nu are importanţă dacă guvernul conduce ţara către colaps sau înspre Câmpiile Elizee, pulaciul face bani, are sporuri, are merite, proiecte pe hârtie, ia procente din ele, ce mai contează dacă proiectele se aprobă, dacă sunt fezabile sau nu.

Capătă spor de praf, de costum, de stres, de cuşcă, de ghişeu, de fotoliu, de coloană vertebrală inexistentă. Ca să poată fi plătit pulaciul, inapt (şi inept) pentru concurenţa din jungla capitalului, statul ia de la mine şi de la alţii ca mine, sau diferiţi de mine, peste 100 de impozite. Pe angajator mi-l striveşte cu dări, de-mi măreşte acesta retribuţia doar cu ţârâita (nu că ar fi el un neprihănit).

Muncim ca să danseze „aparatul”, de bine ce-i este, prin stațiuni şi vile de protocol sau ar trebui mai degrabă ca „aparatul” să se screamă a ne servi cu recunoştinţă, măcar din motivul minim că-i băgăm un ban în buzunar şi-i asigurăm mediul pentru a-şi ţine limpede mintea lui aia îngustă şi reticentă la efort? Ca să ne administreze pe noi, cică.