Mai multe articole din rubrica "" ↑

„Strângeri de mâini” la Palatul Administrativ între consiliile locale din orașele înfrățite Arad și Gyula

„Strângeri de mâini” la Palatul Administrativ între consiliile locale din orașele înfrățite Arad și Gyula

 Sala festivă Regele Ferdinand din Palatul Administrativ va găzdui, joi, 7 decembrie 2017, şedinţa comună a consiliilor locale din oraşele înfrăţite Arad şi Gyula.

Primăria anunță că ședinţa are loc în cadrul tradiţionalei întâlniri „Strângeri de mâini”. Întâlnirea este programată să înceapă la ora 10 cu o şedinţă festivă. Urmează discuţiile pe secţiuni în cadrul cărora se vor dezbate teme de ordin social, cultural, dar şi subiecte din domeniile sănătate, economie şi urbanism. De asemenea vor fi continuate şi dezbaterile începute cu ocazia întâlnirii de la Gyula, care a avut loc la începutul lunii noiembrie.

Concluziile acestei dezbateri vor constitui puncte de plecare pentru Programul de Colaborare pe anul 2018, ce urmează să fie semnat în prima lună a anului 2018. De la ora 14.30, la Hotel Continental Forum este programată prezentarea proiectului „Reţea pentru succesul economiei sociale”, proiect în care oraşele Gyula şi Arad sunt partenere. Vor avea expuneri Direcția de Asistenţă Socială a Primariei Arad, Universitatea Vasile Goldiş Arad şi experţi în economie social, invitaţi ai Primăriei Gyula. Tema propusă este „Educatia şi economia socială “. După conferință oaspeţii maghiari sunt invitaţi la un concert al Filarmonicii de Stat Arad, cu incepere de la ora 19, informează municipalitatea.

Loading...

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.