ATENŢIE studenţi! AFLAŢI cum puteţi CÂŞTIGA 900 de lei pe lună, pe durata studiilor universitare

ATENŢIE studenţi! AFLAŢI cum puteţi CÂŞTIGA 900 de lei pe lună, pe durata studiilor universitare

Studenţii interesaţi să obţină nişte bani pentru întreaga durată a studiilor universitare pot să se înscrie în programul „Bursele Telekom”. Selectarea beneficiarilor programului lansat recent de compania Telekom se desfăşoară în perioada 4 noiembrie – 12 decembrie şi include două etape: concurs de dosare şi interviu. Candidaţii pot trimite dosarele de înscriere în concurs până la data de 28 noiembrie, inclusiv.

„Telekom România continuă iniţiativele de susţienere a tinerilor cu perfomanţe academice deosebite, lansând programul «Bursele Telekom». Astfel, zece studenţi vor beneficia de câte o bursă în valoare de 900 de lei/lună, care va fi acordată pe întreaga durată a studiilor universitare. Suntem bucuroşi să lansăm un nou program de burse, prin care ne propunem să-i susţinem pe tinerii cu potenţial de-a lungul parcursului educaţional. Credem ca programul «Bursele Telekom» le va oferi acestor tineri şansa de a-şi valorifica întregul lor potenţial şi de a-şi dezvolta o carieră de succes, în viitor. În plus, această iniţiativa se înscrie în strategia companiei de a încuraja excelenţa şi de a deveni angajatorul preferat pentru tinerii talentaţi şi motivaţi care doresc să-şi construiască o carieră solidă în telecom. Pana în prezent, prin diverse programe similare derulate de companiile din grup, 75 de tineri au beneficiat de burse şi aşteptăm cu drag să-i cunoaştem pe beneficiarii ediţiei din acest an”, a declarat Ruxandra Voda, directorul de Comunicare al Grupului Telekom România.

Selectarea beneficiarilor programului „Bursele Telekom”, ediţia 2014,  se desfăşoară aşa cum am menţionat mai sus în perioada 4 noiembrie – 12 decembrie 2014 şi include două etape: concurs de dosare şi interviu. Prima etapă, care este eliminatorie, are loc între 4 – 28 noiembrie şi presupune completarea şi înscrierea candidaturilor, conform termenilor din regulamentul de participare, disponibil pe www.burseletelekom.ro. În urma analizei dosarelor, vor fi selectaţi 25 de candidaţi. În cadrul celei de-a doua etape a proiectului, care va avea loc în zilele de 8 şi 9 decembrie, cei 25 de candidaţi vor fi intervievaţi de un juriu care va desemna cei zece câştigători. Aceştia vor fi anuntaţi pe 12 decembrie 2014, pe www.burseletelekom.ro.

Candidaţii eligibili sunt tineri cu vârsta maxima de 25 de ani, cu rezultate şcolare foarte bune şi obiective clare de carieră, care au absolvit liceul în 2013 sau 2014 şi care au fost admişi în cadrul unei instituţii de învăţământ superior de stat, în cadrul sesiunii din 2014. Candidaţii pot trimite dosarele de inscriere în concurs prin poştă sau curier, până la data de 28 noiembrie, inclusiv (data de trimitere), pe adresa Piaţa Presei Libere 3-5, Clădirea City Gate, Turnul de Nord, etajul 18, Sector 1, Bucureşti, în atenţia Departamentului de Comunicare.

Mai multe detalii despre programul „Bursele Telekom” şi despre regulamentul de participare sunt disponibile pe www.burseletelekom.ro.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.