Tabere GRATUITE pentru ADOLESCENȚI oferite de STAT. Criteriile sunt ușor de îndeplinit

Tabere GRATUITE pentru ADOLESCENȚI oferite de STAT. Criteriile sunt ușor de îndeplinit

Ministerul pentru Românii de Pretutindeni (MRP) în colaborare cu Ministerul Tineretului şi Sportului organizează ediția 2017 a Programului de Tabere „ARC”.

Acest program, iniţiat de MRP şi destinat elevilor şi tinerilor români de pretutindeni, va fi organizat în Centrele de Agrement din Sulina, județul Tulcea (27 Iunie – 8 August 2017) și Oglinzi, județul Neamț (26 Iunie – Iulie 2017), în serii consecutive de câte șapte zile.

Programul va reuni 2000 de elevi și tineri români din țările aflate în jurul granițelor și Balcani, precum și din diaspora. Activitățile organizate în cadrul programului se vor axa pe dezvoltarea abilităților de comunicare în limba română, stimularea spiritului de competiție în rândul tinerilor români de pretutindeni, informarea participanților asupra istoriei românilor și aprofundarea cunoștințelor de cultură și civilizație românească.

De asemenea, copiii vor avea ocazia să se întâlnească cu personalități din lumea sportului de performanţă care vor acorda patronajul seriilor, precum şi cu tineri care activează în cadrul cluburilor sportive din ţară.

Grupurile se vor constitui cu sprijinul misiunilor diplomatice şi a mediului asociativ respectând următoarele criterii:

  • Sunt români de pretutindeni cu vârsta cuprinsă între 10 ani şi 18 ani;
  • Participă pentru prima dată la programul „ARC”;
  • Au cunoştinţe minime de limba română;
  • Sunt câştigători ai olimpiadelor / concursurilor naţionale şi internaţionale sau au rezultate bune la învăţătură;
  • Au rezultate şi aptitudini deosebite în sport, muzică, arte plastice etc.;
  • Au rezultate remarcabile în promovarea identității românești;

Pentru grupurile care se vor constitui în diaspora este obligatoriu:

  • grupul să se constituie din minimum 9 copii
  • grupul să fie însoţit de un adult, care îşi va asuma responsabilitatea pentru siguranţa membrilor

Organizatorii vor suporta cheltuielile de cazare și masă pentru toți participanții din cele două tabere. De asemenea, MRP va organiza și suporta transportul pentru participanții din comunitățile istorice, precum și cheltuielile de transport din București până la tabere şi retur pentru grupurile din diaspora. Precizăm că, participanții din diaspora își vor asigura din surse proprii, cheltuielile de transport din țara de reședință până la București și retur.

În 2017, pentru grupurile din diaspora au fost alocate 600 de locuri, iar înscrierile se pot face până la data de 1 mai 2017, la misiunile diplomatice sau direct la MRP, prin intermediul adresei de email:  taberearc@mprp.gov.ro .

În cazul în care locurile nu vor fi ocupate până la data menţionată mai sus, acestea vor fi realocate participanţilor din comunităţile istorice.

 

 

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.