Tăierea, transportul și comercializarea ILEGALĂ a BRAZILOR, stopate prin operațiunea „POMI DE CRĂCIUN”

Tăierea, transportul și comercializarea ILEGALĂ a BRAZILOR, stopate prin operațiunea  „POMI DE CRĂCIUN”

În perioada 25 noiembrie – 8 decembrie a.c., polițiștii au constatat, la nivel național, peste 140 de infracţiuni prevăzute de Codul Silvic, au aplicat 5.500 de sancţiuni contravenţionale și au confiscat aproape 1.000 de m.c. de material lemnos, 851 de  pomi de Crăciun și aproape 3.500 de kg. de cetină.

Echipele de control acţionează, în această perioadă, pe drumurile forestiere şi pe drumurile publice, în zonele împădurite cu răşinoase şi în pieţe, târguri, oboare sau alte locuri de comercializare, pentru prevenirea comiterii unor fapte ce contravin legislației silvice, în ceea ce privește tăierea, transportul și comercializarea pomilor de Crăciun.

Astfel, în perioada 25 noiembrie – 8 decembrie a.c., polițiștii au constatat 321 de infracţiuni, dintre care 142 la Legea nr.46/2008 – Codul Silvic și au aplicat 5.514 sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 2.500.000 de lei, dintre care 517 la legislaţia din domeniul silvic.

De asemenea, polițiștii au confiscat 947 de metri cubi de material lemnos, în valoare totală de 241.900 de lei, 851 de pomi de Crăciun și 3.465 de kg. de cetină de brad/molid şi au indisponibilizat peste 50 de fierăstraie mecanice, topoare şi securi şi 138 de utilaje, autoturisme sau atelaje hipo.

La data de 15 noiembrie a.c., inspectorul general al Poliției Române, chestor principal de poliție Bogdan Despescu, a dispus intensificarea activităţilor desfăşurate de structurile de poliție în domeniul prevenirii şi combaterii faptelor ilegale asociate din tăierea, transportul şi comercializarea materialelor lemnoase şi a „pomilor de Crăciun”.

Astfel, premergător sărbătorilor de iarnă, polițiștii acționează, la nivel național, pentru prevenirea și combaterea faptelor ilicite îndreptate împotriva fondului forestier naţional, în special a celor de tăiere, transport, prelucrare şi comercializare a răşinoaselor (brad şi molid), valorificate sub forma pomilor de Crăciun.

La activități participă polițiștii Serviciului pentru Protecţia Fondului Forestier şi Piscicol din cadrul Direcţiei de Ordine Publică a Poliției Române, poliţiştii cu atribuţii în domeniul silvic din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene, în colaborare cu specialişti silvici din cadrul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor şi Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva.

Potrivit unui  comunicat, pentru prevenirea comiterii unor fapte care contravin legislației silvice, în ceea ce privește tăierea, transportul și comercializarea pomilor de Crăciun, polițiștii fac următoarele precizări:

  • Transportul pomilor de Crăciun se realizează doar în baza avizelor de însoțire cu regim silvic (aviz de însoțire primar – dacă transportul se efectuează de la locul de recoltare sau aviz de însoțire secundar pentru alte materiale decât cherestelele – dacă transportul se efectuează din depozite de material lemnos, piețe/târguri/oboare).
  • La achiziționarea pomilor de Crăciun de la locul de recoltare, din depozite, piețe/târguri/oboare se va solicita obligatoriu aviz de însoțire cu regim silvic, factură fiscală sau bon fiscal. În aceste situații, se va urmări dacă pe secțiunea de tăiere este aplicat dispozitivul special de marcat cu amprenta dreptunghiulară specific emitentului din cadrul căruia face parte personalul împuternicit să elibereze avizul de însoțire primar (situație valabilă doar pentru pomii de Crăciun recoltați de pe teritoriul național).
  • În situația achiziționării de pomi de Crăciun din supermarketuri (recoltați de pe teritoriul altor țări) se va solicita aviz de însoțire și factură fiscală/bon fiscal, pe secțiunea de tăiere nefiind aplicată amprenta dreptunghiulară a dispozitivului special de marcat.
  • Încălcarea legislației silvice care reglementează expedierea, transportul și comercializarea pomilor de Crăciun este sancționată contravențional de Legea nr. 171/2010 actualizată, cuantumul amenzilor fiind cuprins între 5.000 și 10.000 de lei, de asemenea este dispusă și măsura complementară a confiscării pomilor de Crăciun.

 

Loading...

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.