Tim Ries, saxofonistul trupei The Rolling Stones, ne-a încântat la StrArad (GALERIE FOTO)

Tim Ries, saxofonistul trupei The Rolling Stones, ne-a încântat la StrArad (GALERIE FOTO)

Centrul Municipal de Cultură Arad și Asociația Combinatul Urban de Cultură a organizat în perioada 21-23 iulie 2017 cea de-a doua ediție a festivalului stradal StrArad, în Parcul Mihai Eminescu.

Ziua a doua a festivalului a strâns foarte mulți arădeni, care au venit cu mic cu mare pentru a se bucura de tot ceea ce are de oferit acest eveniment. Jocuri, ateliere, foosball, perete pentru cățărat, TRX, yoga, Escape Room, tir cu arcul, burgeri delicioși, vinuri, gogoși, clătite și multe altele au făcut din StrArad un festival inedit și foarte reușit.

Atracția serii a fost, bineînțeles, concertul susținut de Tim Ries, saxofonistul faimoasei trupe The Rolling Stones, care a cântat împreună cu trupa de jazz Balázs Elemér Group din Ungaria. Pe scenă au mai urcat DJ Sebuh, Tasteful Indiecency și Vizi Imre.

Tim Ries ne-a declarat după eveniment că s-a simțit foarte bine la Arad, că i-a plăcut mult publicul de la noi și că dorește să mai revină. Ries a stat de vorbă cu fanii și a făcut poze cu ei. Artistul a mai cântat în țara noastră în anii precedenți, la Oradea și în București.

Astăzi este ultima zi a festivalului StrArad, pe scenă vor urca DJ Sebuh, Tasteful Indiecency, Vibe și Sound Wizards din Ungaria.

Foto: Anette Pătean

 

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.