TRAGEDIE/ O tânără de 20 de ani A MURIT la spital, la scurt timp DUPĂ CE A NĂSCUT

TRAGEDIE/ O tânără de 20 de ani A MURIT la spital, la scurt timp DUPĂ CE A NĂSCUT

O tânără de 20 de ani, fără probleme medicale, a murit, în condiţii suspecte, în sala de nașteri a unui spital din România, la scurt timp după ce a adus pe lume un copil sănătos, de 2,3 kilograme.

Tragedia a avut loc la Spitalul de Urgenţă Bârlad, unde femeia, gravidă în 35 de săptămâni, a ajuns cu ambulanţa în cursul zilei de miercuri, după ce i s-a declanşat prematur naşterea la domiciliul său din localitatea vasluiană Iveşti.

Tânăra se afla la a doua naștere, fiind mamă a unei fetiţe de doi ani. Recent, ea rămăsese fără soţ, care, la vârsta de 23 de ani, a murit electrocutat în urma unui accident de muncă pe un şantier din Capitală.

Fără a fi cunoscută cu probleme medicale şi aflată la a doua sarcină, tânăra a născut natural un copil sănătos, primind lanaștere scorul Abgar 9, ulterior fiind continuate procedurile specifice de către cadrele medicale.

La scurt timp, însă, femeia a intrat în stop cardio-respirator. În pofida efectuării manevrelor de resuscitare, tânăra nu a mai putut fi salvată.

Poliţiştii au declanşat o anchetă în acest caz.

Foto: Wikimedia.org

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.