INEDIT/ Treceri de pietoni 3D în fața școlilor din Arad

INEDIT/ Treceri de pietoni 3D în fața școlilor din Arad

USR Arad susține că o idee inedită – treceri de pietoni 3D – ar contribui la temperarea vitezei cu care circulă șoferii și ar preveni accidente de circulație grave.

Asta după ce la Biroul Cetățeanului, înfiinţat de USR Arad, a sosit o sesizare asupra pericolului reprezentat de unii șoferi indisciplinați care, pe fondul vitezei excesive cu care circulă, nu încetinesc la trecerile pentru pietoni din zona unităților de învățământ.

Potrivit reprezentanţilor USR Arad, prin modelul aplicat pe carosabil se creează iluzia că dungile albe plutesc, iar din depărtare acestea apar ca un bloc de beton. Astfel șoferii vor încetini instinctual și va crește siguranța pentru pietonii care se angajează în traversarea arterelor intens circulate. Soluția, inspirată din Danemarca, a fost deja aplicată în România. La Buzău, elevii unui liceu de artă au realizat acest marcaj în fața unității lor de învățământ. Reprezentanții USR Arad spun că se poate aplica o asemenea soluție și în Arad, spre exemplu în fața Liceului Național de Informatică pentru început. Locația a fost propusă din cauza riscului mare la care sunt expuși pietonii, elevi, părinți și locuitori din zonă deopotrivă. În realizarea marcajului se pot implica chiar elevi și cadre didactice, în special cele specializate în arte plastice, din partea administrației fiind necesar doar acordul de a interveni pe spațiul public.

„De cele mai multe ori probleme complexe au soluții simple, atâta timp căt urmărești în mod real rezolvarea lor. Propunerea noastră poate fi implementată sub formă de pilot la un liceu, iar apoi să o extindem și la restul unităților de învățământ și chiar în alte zone periculoase pentru pietonii care traversează. Prin implicarea elevilor și a profesorilor din școlile respective contribuim la conștientizarea necesității de a respecta regulile de circuație și totodata Primăria nu se mai complică cu licitații și contracte scumpe, pe bani publici. Doar să-și dea acordul pentru a interveni cu vopsea pe drumuri”, a declarat Florin Stana.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.