Tripticul „Înmormântarea lui Hristos“ a fost astăzi trimis spre restaurare

Tripticul „Înmormântarea lui Hristos“ a fost astăzi trimis spre restaurare

Cel mai mare tablou care se află în patrimoniul Muzeului de Artă din Arad, Tripticul „Înmormântarea lui Hristos“, a fost trimis astăzi la Sibiu pentru a fi restaurat.

Președintele Consiliului Judeţean, Iustin Cionca, și-a ținut promisiunea față de arădeni și a făcut demersurile necesare redării în circuitul public a acestei importante opere de artă. Tripticul va fi expus în Palatul Cultural.

Încă din primăvara anului trecut, administraţia judeţului a demarat procedurile pentru ca lucrarea „Înmormântarea lui Hristos“, un triptic de 52 de metri pătrați, să fie restaurată și mai apoi expusă la Complexul Muzeal din Arad.

„Mi-am respectat promisiunea față de arădeni! Astăzi a plecat la Sibiu, spre restaurare, una dintre cele mai importante opere de artă din patrimoniul Complexului Muzeal al Județului Arad, tripticul monumental realizat la Florența de artistul Feszty Arpad. Până la sfârșitul anului pictura va fi reexpusă la Complexul Muzeal al Județului Arad, după câteva decenii de când a fost «îngropată» de autoritățile comuniste”, a declarat Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.

Tabloul realizat de pictorul maghiar Feszty Árpád, aflat în colecția de artă de muzeului arădean, nu a mai fost văzut din anii ‘50, când a fost inițial acoperit, iar în 1977 a fost rulat pe un tambur și  retras în depozitul muzeului.

A fost pictat la Florența, apoi expus în anul 1902, la Budapesta. Lucrarea a ajuns la Arad în anul 1913 și a fost expus la inaugurarea Palatului Cultural.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.