TUPEU/ O maşină a Gospodăririi Comunale a blocat traficul rutier pe o stradă din Arad

TUPEU/ O maşină a Gospodăririi Comunale a blocat traficul rutier pe o stradă din Arad

O maşină a SC Gospodărirea Comunala SA, societate a Consiliului Local Municipal, a blocat, duminică, 18 ianuarie 2015, circulaţia rutieră pe o stradă din Arad.

Fapta ne-a fost sesizată de un cititor al site-ului, care nu a mai putut trece cu maşina pe strada Florilor, din cauza autoutilitarei de la Gospodărirea Comunală şi a unui Ford parcat de cealaltă parte a drumului.

Potrivit cititorului, şoferul autoutilitarei, care se afla în vizită la cumnata sa, a fost revoltat atunci când i s-a reproşat că blochează strada. Asta deşi omul se afla de două ori în culpă: o dată pentru că a parcat anapoda iar a doua oară pentru că se afla la volanul maşinii de serviciu în interes personal.

„Ce părere are conducerea SCGCA de faptul că angajaţii săi se plimbă duminica, în interes personal, cu maşina societăţii, pe banii societăţii? Dar primarul Aradului, Gheorghe Falcă?”, întreabă cititorul nostru.

Acesta a precizat că fotografia a fost realizată duminică, 18 ianuarie 2015, la ora 15,01.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.