Mai multe articole din rubrica "" ↑

Avertismentul ULAL: Costurile cu încălzirea vor fi MAI MARI

Avertismentul ULAL: Costurile cu încălzirea vor fi MAI MARI

Uniunea Locală a Asociaţiilor Locative a anunţat că facturile pentru încălzirea locuiţelor în sistem centralizat pentru luna octombrie nu sunt foarte mari deoarece ele reflectă în mare parte consumul stabilit de beneficiar, respectiv asociaţia de proprietari, prin închiderea robinetului de agent termic din subsolul blocului în funcţie de temperatura de afară şi a faptului că livrarea agentului termic a fost făcută după data 6 octombrie 2017.

„În consecinţă nu este vorba despre un consum pe o lună întreagă”, a declarat Dorina Lupşe, preşedintele ULAL Arad.

Potrivit acesteia, arădenii s-au obişnuit, atât la blocurile cu repartitoare cât şi la cele fără repartitoare, să îşi închidă sau să reducă consumul de agent termic de la contorul de branşament al imobilului, în funcţie de temperatura de afară şi în funcţie de confortul termic din timpul zilei şi al nopţii.

„Costurile cu încălzirea vor fi mai mari în luna noiembrie deoarece temperaturile au fost mai scăzute iar factura va reflecta consumul unei luni complete”, a avertizat Dorina Lupşe.

În final aceasta a adăugat, trimiţând săgeţi către politicienii arădeni, preocupaţi doar de propria imagine: „Arădenii, care mai sunt beneficiari ai sistemului centralizat de încălzire, pot avea siguranţa că vor beneficia de încălzire şi apă caldă pe perioada iernii 2017 – 2018, conform votului dat de consilieri în şedinţa CLM, cu toate polemicile iscate între politicienii arădeni pe această temă. O temă care este folosită an de an în această perioadă de politicieni locali doar pentru a-şi face imagine şi să-şi plătescă «poliţe». Din păcate nu au venit cu soluţii concrete şi viabile, precum şi proiecte pentru sistemul centralizat, la care din păcate s-a renunţat mult prea uşor din cauza corupţiei şi incompetenţei tuturor guvernelor de după 1989”.

Loading...
  1. Ce bine că de anul acesta nu mai sunt „beneficiar” am scăpat de acest chin numit CET. Am tăiat tot și am băgat centrala. Și știți ce ,nu am cerut voie Cet-ului pt că nu e nevoie

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.