Ultima STRIGARE la Miss Arad! Când au loc ÎNSCRIERILE şi ce CONDIŢII trebuie să îndeplinească aspirantele

Ultima STRIGARE la Miss Arad! Când au loc ÎNSCRIERILE şi ce CONDIŢII trebuie să îndeplinească aspirantele

La Hotel Central Best Western va avea loc vineri, 9 iunie, preselecția concursului Miss Arad 2017, la care sunt așteptate, într-o ținută formată din rochie, fustă sau pantaloni scurți și top, orice domnișoară cu vârsta cuprinsă între 14 și 24 de ani, înălțimea minimă de 1,67 metri, necăsătorită și cu buletinul în județul Arad, care aspiră la titlul de miss.

Înscrierile vor începe la ora 17, iar jurizarea concurentelor va avea loc la ora 19. În cadrul preselecţiei oficiale se vor organiza trei probe: fotogenie (o ședință foto), catwalk (defilarea în fața publicului și a juriului) și proba interviului (să răspundă la o întrebare inspirată din fișa de înscriere, completată de ele în prealabil)

Elevele care susțin examenul de Bacalaureat sunt scutite de activitățile concursului până la terminarea probelor.

Participarea la concurs este gratuită iar finalistele vor beneficia, în lunile iunie și iulie, de servicii sportive, de remodelare corporala, înfrumusețare, machiaj, coafură și îngrijire, oferite de partenerii Miss Arad.

Finala concursului este programată pentru 21 iulie, gazda evenimentului fiind Teatrul Clasic „Ioan Slavici” din Arad. Miss Arad se află anul acesta la a XII-a ediție și are ca slogan „Frumusețea înseamnă tradiție”, tematica proiectului fiind promovarea valorilor cultural-tradiționale din judetul Arad.

Concursul județean de frumusețe Miss Arad este organizat de Asociația Angels Organization și își propune promovarea valorilor precum competiție sănătoasă între concurente, cooperare și muncă în echipă, un stil de viață sănătos, bune maniere, dezvoltare personală și autocunoaștere precum şi promovarea concurentelor în activităţi sociale, culturale, sportive şi caritabile.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.