Un alt fel de „spirit civic”: Închid ochii la „hoţii de buzunare” dar au probleme cu câinele unor nevăzători!

Un alt fel de „spirit civic”: Închid ochii la „hoţii de buzunare” dar au probleme cu câinele unor nevăzători!

Arădenii care circulă cu mijloacele de transport în comun asistă impasibili la mitocănie, nu iau atitudine în faţa „hoţilor de buzunare”, a boshetarilor care fac mizerie şi ameninţă călătorii, dar sunt deranjaţi de câinele unui cuplu de nevăzători, fără de care acestora le-ar fi foarte greu să se descurce.

Maria-Veronica şi Adrian Benchea au fost apostrofaţi că urcă cu câinele în tramvai, deşi au acceptul Companiei de Transport Public pentru a fi însoţiţi de labradorul în vârstă de 4 ani, dresat special pentru a-i ajuta.

„Veronica şi Adrian speră că, încetul cu încetul, arădenii vor înţelege că acest labrador nu este un câine de companie, ci este un ajutor indispensabil pentru ei”, a declarat Anca Vasile, directorul „Programului special de dresare al câinilor-ghizi pentru nevăzători”, singurul de acest gen din România. „Max este cel dintâi câine din România şi al patrulea la nivel mondial, care ajută un cuplu de nevăzători”, a mai afirmat declarat Anca Vasile.

Labradorul care îi ajută de câteva zile pe soţii Maria-Veronica şi Adrian Benchea, din Arad, a fost dresat în Anglia iar după câteva luni petrecute în Bucureşti, la centrul de dresaj, a ajus în posesia tânărului cuplu de nevăzători din Arad.

Cei doi tineri lucrează ca maseuri la Centrul de terapie şi recuperare pentru copii „Ghiocelul”, al DGASPC Arad, unde ajung fără probleme de când Max îi însoţeşte.

De curând, a fost parafat un acord între DGASPC şi Compania de Transport Public Arad, în baza căruia este permis accesul câinilor ghizi în tramvaie, dar este necesar că şi oamenii să dea dovadă de bunăvoinţă şi înţelegere.

De remarcat, că proiectul de lege care a modificat Legea privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap (Legea 55/2014) a fost adoptat de plenul Camerei Deputaţilor la inţiativa deputatului arădean Claudia Boghicevici. „Mă bucură faptul că Aradul este primul oraş din România unde există un cuplu de nevăzători care a primit, ca ajutor, un câine ghid. Ştiu că dresajul acestor câini este costisitor şi durează foarte mult, dar sper ca tot mai mulţi nevăzători să beneficieze de asemenea câini, mai ales că, din anul viitor, România va fi obligată să implementeze programul de pregătire al câinilor ghizi”, a precizat deputatul Claudia Boghicevici.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.