Un NOU IMPOZIT introdus în România din 31 martie

Un NOU IMPOZIT introdus în România din 31 martie

Un nou sistem de impozitare va fi introdus din 31 martie pentru toate hotelurile şi restaurantele din România.

În forma avansată iniţial, noile impozite urmau să se aplice tuturor operatorilor din turism şi din industria serviciilor de alimentaţie, dar proiectul a fost modificat ulterior, excluzând de la aplicare microintreprinderile. Astfel, micile pensiuni, baruri, pizzerii şi shaormerii vor rămâne excluse din categoria firmelor care vor plăti noul impozit, deoarece propunerile în favoarea acestora nu au fost acceptate de parlamentari.

Proprietarii de restaurante şi hoteluri nu vor avea la dispoziţie o perioadă în care să decidă dacă vor să fie impozitate după actualul sistem sau optează pentru impozitul fix pregătit de autorităţi.

Noul impozit va fi introdus din 31 martie, dacă întreaga procedură legislativă – avizul ambelor Camere ale Parlamentului, promulgarea proiectului de către preşedinte şi publicarea în Monitorul Oficial – va fi încheiată până atunci.

Noul sistem de impunere a fost iniţiat în Parlament, sub forma unei propuneri legislative privind impozitul specific unor activităţi, cu intenţia să fie aplicat începând cu luna ianuarie a acestui an.

 

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.