Un tânăr a intrat fără drept într-o şcoală ca să-l bată pe un elev

Un tânăr a intrat fără drept într-o şcoală ca să-l bată pe un elev

Un echipaj de jandarmi, din cadrul Grupei de Supraveghere și Ordine Publică Chișineu Criș, aflat în serviciu pe linia menținerii ordinii și liniștii publice, a observat faptul că o persoană a ieșit, în mare grabă, dintr-o instituție de învățământ din localitate, luni, 9 noiembrie, în jurul orei 13.00.

Faptul că persoana era agitată, a atras atenția jandarmilor. Aceștia i-au solicitat să se legitimeze iar, la verificări, a rezultat că este Iosif N., în vârstă de 20 de ani, cu domiciliul în orașul Chișineu Criș.

S-a aflat apoi, că persoana a intrat, fără drept, în instituția de învățământ și, pe fondul unui conflict mai vechi, a lovit un elev.

Împotriva persoanei a fost depusă plângere, iar jandarmii au întocmit actele de sesizare, necesare organelor de urmărire penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.