Urmărire și interceptare în trafic! De ce a încercat un bărbat să scape de oamenii legii (FOTO)

Urmărire și interceptare în trafic! De ce a încercat un bărbat să scape de oamenii legii (FOTO)

Jandarmii arădeni au interceptat un bărbat care, aflat la volanul unui autoturism, a schimbat brusc direcția de mers la vederea oamenilor legii.

„Existând suspiciuni cu privire la comportamentul șoferului, jandarmii au trecut la interceptarea acestuia. În scurt timp, autoturismul a încetinit, iar de pe locul din dreapta, a sărit un bărbat, având în mână un bagaj voluminos și a luat-o la fugă printre blocurile din zonă. Imediat, acesta a fost prins, iar în bagaj, jandarmii au găsit 300 pachete cu țigări netimbrate sau timbrate necorespunzător. Persoana în cauză a declarat că țigările îi aparțin și urma să le introducă în Piața Mihai Viteazul, din municipiul Arad”, informează reprezentanții jandarmilor.

Jandarmii au stabilit identitatea persoanei, aceasta fiind Claudiu G., cu vârsta de 24 de ani, cu domiciliul în municipiul Arad.

Țigările găsite au fost ridicate în vederea confiscării și predate organelor de urmărire penală împreună cu actele de sesizare, având în vedere că sunt asimilate infracțiunii de „colectarea, deținerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea și vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia”, conform prevederilor Codului Vamal al României.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.