Urme de viaţă pe MARTE. Vezi ce DESCOPERIRE au făcut cercetătorii!

Urme de viaţă pe MARTE. Vezi ce DESCOPERIRE au făcut cercetătorii!

Dacă există un lucru care a fascinat omenirea din cele mai vechi timpuri, acesta este cu siguranţă posibilitatea existenţei vieţii pe alte planete.

Datorită tehnologiei avansate de care dispun în prezent, oamenii de ştiinţă au reuşit să facă descoperiri remarcabile care ne conduc tot mai aproape de ideea că, într-adevăr, nu suntem singuri în Univers.

Cu ajutorul unui satelit NASA, Mars Reconnaissance Orbiter, a fost cercetată suprafaţa planetei Marte, iar în urma analizei au fost descoperite zone acoperite cu sticlă. Cercetătorii Kevin Cannon şi John Mustard au scris o lucrare despre craterele planetei roşii în care s-ar fi găsit sticlă, lucru care a fost confirmat ulterior.

Sticla găsită nu este acelaşi material ca şi cea pe Terra, ci este denumită „sticlă de impact”. Această denumire se datorează faptului că ea este rezultatul impactului unui meteorit cu suprafaţa planetei, în momentul în care temperatura este suficient de ridicată pentru a topi roca. În urma acestui fenomen, ea se cristalizează formând „sticla de impact ”.

John Mustard a declarat: „Dacă este vorba despre un impact care a penetrat în stratul de rocă de la suprafață, ajungând până la mediul din subsol, este posibil ca mostre ale acestui mediu să fie conservate în sticla formată după impact”. El, împreună cu Kevin Cannon, au continuat studiile iniţiate de Peter Shultz, care a dovedit că în sticla de impact se pot păstra urme de plante și de alte molecule organice.

Sticla de pe Marte se găseşte în craterul Hargraves, care este în apropierea formaţiunii Nili Fossae, zonă în care există un număr semnificativ de fracturi hidrotermale şi urme ale unor izvoare unde ar fi putut exista forme de viaţă microbiană.

Sursa: playtech.ro

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.