„Vatra arădeană” propune soluții pentru Ștrandul Neptun

„Vatra arădeană” propune soluții pentru Ștrandul Neptun

Asociaţia „Vatra arădeană” a înaintat, în scris, un set de propuneri pentru viitorul Ștrandului Neptun, în urma dezbaterii publice din 9 martie. Acestea au fost depuse luni, 14 martie, la Primăria Municipiului Arad.

Potrivit propunerilor, „Vatra arădeană” nu este de acord cu propunerea de construire a unui nou pod rutier, în zona Parcului Copiilor din Arad, pentru că ar conduce, pe de o parte, la distrugerea unei părți a parcului, ceea ce membrii asociației consideră a fi total inacceptabil, iar pe de alta, aducerea traficului rutier în zonă ar genera un potențial pericol pentru integritatea copiilor. Membrii asociaţiei sugerează realizarea unei pasarele pietonale, după un proiect mult mai puțin costisitor. „Vatra arădeană” consideră că întregul sector al Cetății Aradului ar trebui să rămână pietonal, fără dirijarea traficului rutier în zonă şi propun realizarea unui mini-cartier gândit ca zonă de relaxare, prin relocarea unor căsuțe, modernizarea altora și introducerea de utilități. La ora actuală, deținătorii căsuţelor plătesc, anual, o taxă substanțială, dar nu se bucură de facilități pe măsură. „Vatra arădeană” se pronunţă categoric împotriva oricărei inițiative care ar conduce la demolarea căsuțelor.

„Considerăm că pentru revitalizarea Ștrandului nu sunt necesare studii de fezabilitate plătite cu prețuri exorbitante din bani publici. Rețeta de succes a Ștrandului arădean este cea care a funcționat ani de zile, perioadă în care Ștrandul din Arad era vestit nu doar pe plan local, ci chiar în țară și străinătate. Refacerea zonei teraselor, cu perceperea de taxe pentru comercianți care ar permite asigurarea unui buget pentru realizarea de infrastructură, utilități și menținere, cu renunțarea la taxă de intrare ar conduce din nou la mini-litoralul de pe malul Mureșului care a dus faima Aradului. În locul actualelor ruine ar fi reabilitate vechile localuri și terase estivale, fapt care ar aduce vizitatori și turiști pe ștrand”, a declarat Ciprian Luca, președintele asociaţiei „Vatra arădeană”.

În viziunea asociației, întregul concept privind dezvoltarea viitoare a ștrandului ar trebui să țină cont și de oportunitățile care vor apărea după redarea Cetății Aradului în circuitul civil și folosirea spațiilor de acolo pentru activități culturale sau de altă natură.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.