VEȘTI BUNE privind TARIFUL transportului local în comun și nu numai. CE se ÎNTÂMPLĂ

VEȘTI BUNE privind TARIFUL transportului local în comun și nu numai. CE se ÎNTÂMPLĂ

Deputatul social-democrat Florin Tripa anunță într-un comunicat de presă faptul că au fost promulgate o serie de modificări legislative care vizează elevii din sistemul de învățământ preuniversitar. Aceștia vor avea parte de reduceri la tarifele transportului local în comun, feroviar, intern auto etc.

 Tripa susține că prin tot ceea ce întreprinde zilnic, PSD onorează promisiunile din campania electorală, acel pact nescris între ei (social-democrați) şi români, care se traduce prin Programul de Guvernare ale cărui obiective şi etape s-au obligat să le respecte. Un astfel de obiectiv vizează elevii din învăţământul preuniversitar, care graţie unor modificări legislative, iniţiate de social-democraţi vor beneficia în viitor de o serie de facilităţi.

„O ţară se guvernează în mod responsabil prin măsuri concrete, nu prin discursuri demagogice cu caracter inflamant cum ne-a obişnuit dreapta politică. Scopul final este bunăstarea românilor, avansul societăţii pe linie de civilizaţie şi reducerea oricărui tip de decalaje între regiuni şi comunităţi. Nu întâmplător, anul 2018 are ca priorităţi pe linie de Guvernare educaţia, sănătatea şi infrastructura pentru care s-au şi alocat resursele bugetare necesare. Încă de la debutul anului măsurile de susţinere ale educaţiei nu au întârziat să apară. Astfel, preşedintele ţării tocmai a promulgat modificările legislative iniţiate de noi şi votate ulterior în Parlament care permit elevilor din învăţământul preuniversitar să beneficieze de tarif redus cu minimum 50% pentru transportul local în comun, de suprafaţă, naval şi subteran, precum şi pentru transportul intern auto, feroviar şi naval, pe tot parcursul anului calendaristic. De asemenea, ei beneficiază şi de tarif redus cu cel puţin 75% la manifestări culturale, respectiv acces la muzee, concerte, spectacole de teatru, operă sau film. Doar cei care nu vor să remarce, pot ignora eforturile constante ale PSD, ale Guvernului şi parlamentarilor social-democraţi de a construi o Românie bazată pe dezvoltare durabilă, pe legislaţie corectă şi transparență”, afirmă deputatul social-democrat arădean, Florin Tripa.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.