Vicepreşedintele CJA Sergiu Bîlcea: „PSD are ca prioritate pe agenda politică subordonarea justiţiei”

Vicepreşedintele CJA Sergiu Bîlcea: „PSD are ca prioritate pe agenda politică subordonarea justiţiei”

Sergiu Bîlcea, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Arad, consideră că PSD nu a învăţat nimic din protestele de la începutul anului, în care românii cereau vehement să nu limiteze independenţa justiţiei şi să nu încerce să oprească lupta împotriva corupţiei. Bîlcea susţine că PSD urmăreşte modificarea legii 303 privind statutul procurorilor şi judecătorilor, în special limitarea rolului Preşedintelui României şi al CSM în desemnarea celor care conduc Parchetele, deci procurorii.

 „Este o încercare de a limita independenţa justiţiei, de a controla politic procurorii. Devine clar că PSD are ca prioritate pe agenda politică subordonarea justiţiei, care să îi scape pe politicieni de dosare. Până acum, Preşedintele României şi CSM au apărat independenţa procurorilor, care au avut libertatea de a investiga inclusiv actele de corupţie ale politicienilor”, a spus vicepreşedintele CJA.

„Există o disperare a PSD, o teamă de justiţie, care ocazional depăşeşte teama de reacţia opiniei publice. De aceea, se încearcă limitarea rolului Preşedintelui şi al CSM, probabil pentru a institui un control asupra conducerii Parchetelor şi, ulterior, asupra procurorilor. PNL se va opune categoric acestui proiect de lege, considerăm că Preşedintele României, indiferent dacă se numeşte Klaus Johannis sau altfel, trebuie să fie un garant al independenţei justiţiei. Nu dorim ca procurorii să devină subordonaţi ai partidelor politice. Am văzut recent, în cazul senatorului Fifor, ce presiuni exercită aceşti politicieni asupra instituţiilor publice pe care le pot controla! Cred că este nevoie de o reacţie energică a tuturor celor care nu doresc să ne întoarcem la un trecut nu foarte îndepărtat, când justiţia era controlată politic iar politicienii corupţi nu erau deranjaţi de nimeni! Sunt curios inclusiv care este opinia celor patru parlamentari ai PSD Arad faţă de acest proiect, până la urmă nu au fost aleşi să comenteze ce face administraţia locală, ci să dea legi bune pentru români. Iar în acest caz nu este o lege bună pentru români, este o lege bună pentru politicienii corupţi”, a conchis Sergiu Bîlcea.

  1. vine vtremea cand vor da socoteala, pentru toate ilegalitatile pe care le-au comis.

    Raspunde
  2. balcea si alti profesionisti in vrajeli ati iesit la ordin? daca nu esti profesionist in domeniu de ce te bagi? ministrul asta tudor a fost judecator multi ani la curtea constitutionala, mai sus nu exista, cred ca stie meserie, iar legile vor trece prin parlament, sa inteleg ca pnl nu mai vrea parlament? vreti dictatura?

    Raspunde
  3. Nu inseamna ca daca esti pregatit, actionezi cu buna credinta, din contra unul pregatit poate face mult mai mult rau decat unul nepregatit, Tudorel Toader ca si VALER DORNEANU actioneaza la comanda si CCR ar trebui restructurata din temelii in componenta ei ar trebui sa faca parte oameni apolitici .

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.