Vicleşugurile Angelei

Vicleşugurile Angelei

„Democraţia trăieşte din schimbare” a spus Angela Merkel referitor la alegerea noului preşedinte american, Donald Trump. Declaraţia a fost făcută la conferinţa de presă ce a urmat ultimei vizite oficiale în Germania, ca preşedinte al SUA încă în funcţie, a lui Barack Obama.

Cancelarul a rostit un mare adevăr. Însă un adevăr valabil doar în alte ţări democratice, nu în Germania să. Căci Merkel, după aşa-zise ezitări, şi-a anunţat a patra candidatură la funcţia de cancelar la alegerile din 2017, infirmând adevărul postulat chiar de ea.

Prin abile mutări de şah pe tabla politicii germane, ea pare, în timp, să-şi fi asigurat un triumf relativ facil şi de durată. Dacă va fi aleasă pentru un al patrulea mandat de cancelar, Merkel îi va bate la longevitatea în funcţie pe legendarul Konrad Adenauer (5.144 de zile), ca şi pe Helmut Kohl (5.870 de zile). Pe Kohl, fostul său „tată politic”,

Merkel l-a ascultat cu sfinţenie, până când l-a înfruntat şi l-a detronat, în urma scandalului unor donaţii „negre” către partid. Însă istoria poate juca feste oricui. Cel mai probabil, pe Germania viitorilor patru ani o aşteaptă o nouă plictiseala politică, sub sloganurile merkeliene „Tot aşa” (Weiter şo!) şi „Reuşim” (Wir schaffen das!). O nouă predictibilitate a politicii de austeritate, a lui „zero cel negru” la datorii. O nouă guvernare GroKo, adică o mare coaliţie CDU/CSU + SPD, şi majoritate absolută în parlament. În timp, Merkel şi-a consolidat atât de mult poziţia în rândurile propriului partid, CDU, încât nu s-a mai putut profila nimeni, ca să-i ia locul.

Pe actualul ministru de finanţe, Wolfgang Schäuble, electoratul contează mai cu seamă la cifre, nu şi la dificilă misiune de cancelar. Peter Altmaier, actualul ministru al mediului e un yesman al Angelei, iar Ursula von der Leyen, ministrul apărării se apropie de magicul 0, în politbarometrul Statista.com din noiembrie.

În celelalte partide, situaţia sta cam aşa. Horst Seehofer, şef al partidului-frate CSU este văzut că un lider politic regional. Popularul preşedinte al Verzilor, Wilfried Kretschmann, pare şi el lipsit de anvergură naţională. Kretschmann mai sare din schema şi pentru că partidul sau, cel mai probabil, nu va ajunge la guvernare după alegerile din 2017.

Tot aşa Stânga (die Linke), sau dreapta populista AfD. Alternativa pentru Germania doar fură voturi partidelor tradiţionale, marşând pe naţionalism, însă e nefrecventabil la guvernare şi la funcţia de cancelar. Iar liberalii (FDP) au ajuns un partid mic, „de buzunar”.

Cei mai periculoşi sunt social-democraţii germani, care însă trăiesc un minim istoric în sondaje, de 21%. Iar un potenţial contra-candidat social-democrat, Frank Walter Steinmeier, a fost deja ademenit să devină în 2017 preşedinte de stat, la propunerea explicită a Angelei Merkel.

Ar mai fi cineva care să-i strice socotelile pentru al patrulea mandat de cancelar?

Ar mai fi, căci totdeauna există cineva care să strice unele socoteli. E vorba de Martin Schulz, preşedinte al Parlamentului European din 2012, şi susţinut de Alianţă Progresivă a Social-Democraţilor din Parlamentul European (S&D). După alegerile parlamentare din Germania, din 2009, Schulz a plecat ca europarlamentar la Bruxelles. O funcţie bine plătită, însă care înseamnă exil din politica internă.

La scurt timp l-a urmat şi premierul landului Baden-Württemberg, creştin-democratul Günther Oettinger, care a fost propus de Angela Merkel pentru Comisia Europeană şi este de şase ani comisar (întâi pentru energie, apoi pentru economie digitală). La vremea respectivă, în mediul politic se specula că Merkel ar fi fost iritată de vocalul său coleg de partid.

N-au trecut câteva luni, ca un doctorand din Münster, în timpul unor documentari, a dat, din întâmplare, peste „pasaje care i s-au părut familiare”, în lucrarea de doctorat a lui Karl-Theodor zu Guttenberg, fost ministru al Economiei şi al Apărării. Politicianul crestin-social, pe atunci în vârstă de 40 de ani şi cu o mare popularitate în rândul electoratului german, era cotat că o reală alternativă la funcţia de cancelar.

A copiat, a căzut, s-a retras din politică în 2011, de atunci face lobby transatlantic. Iar Angela Merkel, prin jocul sorţii, a scăpat de un puternic contracandidat.

Doi ani mai târziu, la alegerile din 2013, Angela era atacată în forţa de Peer Steinbrück (SPD), susţinut chiar de guru-ul politic şi ex-cancelar extrem de respectat, Helmut Schmidt.

Steinbrück a ţinut conferinţe economice, pe bani mulţi, pentru mediul privat (anterior anunţării candidaturii sale). Deşi şi le-a făcut publice, presa mainstream a vuit şi acest lucru i-a ştirbit considerabil şansele în rândul unui electorat social-democrat. Dacă este să folosim o metaforă canină, bulldog-ul a părăsit scena politică schelălăind, învins de seninătatea unui caniche alb, care câteva luni mai târziu latra prietenos şi dădea din coadă în faţa unui milion de musafiri nepoftiţi.

Politica de bun-venit faţă de refugiaţi a Angelei Merkel a dovedit umanitarism, însă şi calcul economic îmbinat cu o lipsă de prudenţă care i-a iritat pe mulţi. Merkel a scăzut în sondaje şi politica să imigraţionista a favorizat ascensiunea AfD. Acum însă, lucrurile par a se mai fi aşezat, până când Erdogan deschide din nou „robinetul de refugiaţi”.

Va fi în stare Merkel să-şi urmeze cu consecvenţă principiile proclamate acum doi ani, sau de dragul puterii, se va plia pe ceea ce vrea electoratul german, şi anume mai puţini imigranţi islamişti? Anul 2017 ne-o va arăta.

Momentan, ştim doar că Merkel şi-a anunţat candidatura, iar Schulz încă nu, ci doar că se reîntoarce în politica internă germana. Prin această tăcere, Martin Schulz urmează linia partidului, care a hotărât că-şi anunţa candidatul doar la finele lunii ianuarie, anul viitor.

În cărţi sunt Sigmar Gabriel, vicecancelar şi preşedinte al SPD, ca şi Martin Schulz, preşedinte al Parlamentului European. Potrivit barometrului politic din noiembrie întocmit de Forschungsgruppe.de, dacă intră în competiţia electorală Merkel şi Gabriel, 63% ar vota-o pe Merkel, iar 25% pe Gabriel.  Dacă alegerea ar fi între Merkel şi Schulz, 47% ar vota-o pe Merkel şi 39% pe Schulz.

Însă SPD-ul e slab, iar CDU-ul obosit de politica „de bun-venit” a lui Merkel, care a reuşit să polarizeze societatea, favorizând ascensiunea naţionaliştilor de la AfD. În ciuda avansului momentan din sondaje, 2017 nu va fi pentru Merkel un an electoral uşor.

Deşi în Germania este puţin probabil să apară un Trump, rezultatul alegerilor din SUA a dovedit că inimaginabilul chiar poate deveni realitate.

Loading...
Cuvinte cheie

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.