VIDEO/ N-ai mai văzut aşa ceva: Patru bărbaţi şi 10 PORCI într-o mașină!

VIDEO/ N-ai mai văzut aşa ceva: Patru bărbaţi şi 10 PORCI într-o mașină!

Inventivitatea românilor este proverbială, iar când vine vorba despre hoți, modalitățile de operare ale acestora i-au uimit adesea chiar şi pe oamenii legii.

Este și cazul unui grup de patru bărbaţi, care au încercat să fure porci dintr-o fermă situată pe raza comunei Baciu, aflată la marginea orașului Cluj-Napoca. Planul hoților a fost, însă, dat peste cap de polițiști, care i-au surprins în trafic.

Oamenii legii i-au blocat, la ieșirea din Sânpaul, spre județul Sălaj, iar infractorii au rupt-o la fugă, abandonând mașina în care se aflau. Cei patru bărbaţi, cu vârste cuprinse între 27 şi 39 de ani, au fugit în pădurea din apropiere, în speranța că vor scăpa basma curată.

Când au inspectat autoturismul, polițiștii au găsit doi porci vii pe bancheta din spate și alți opt purcei în portbagaj. Animalele, a căror valoare se ridică la aproximativ 2.500 de lei, au fost restituite părţii vătămate.

Bărbații sunt acum cercetați pentru comiterea infracţiunilor de furt calificat şi conducerea unui autoturism fără a poseda permis de conducere.

Foto: sbs.com.au

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.