Tot cu VIZĂ, în SUA şi Canada. Comisia Europeană a RESPINS cererea României

Tot cu VIZĂ, în SUA şi Canada. Comisia Europeană a RESPINS cererea României

Nu se elimină, deocamdată, vizele pentru Statele Unite și Canada. Comisia Europeană a respins cererea României şi a altor patru state comunitare de a determina Washingtonul şi Ottawa să relaxeze regimul vizelor.

Motivul ar fi că executivul european consideră nu este cel mai potrivit moment pentru a trece la contramăsuri şi a ridica dreptul cetățenilor americani și canadieni de a intra fără viză în statele Uniunii Europene, scrie hotnews, care citează un document european.

Comisia Europeană își justifică decizia prin faptul că s-ar fi înregistrat progrese în negocieri.

În februarie, Comisia Europeană a dat un răgaz de șase luni Statelor Unite ale Americii să elimine vizele pentru cinci țări membre ale Uniunii Europene: Polonia, România, Bulgaria, Cipru și Croația. În caz contrar, diplomații americani erau amenințați că ar putea fi nevoiți să ceară vize pentru a intra în UE.

Parlamentul European a votat anul trecut o rezoluţie de modificare a Regulamentului UE privind vizele, prin care se introduce o clauză de reciprocitate care obligă SUA şi Canada să elimine vizele pentru cetățenii care încă mai au nevoie de ele pentru a circula pe continentul nord-american.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.