Ziua Armatei Române, sărbătorită la Arad în prezența Ministrului Apărării Naționale, Mihai Fifor

Ziua Armatei Române, sărbătorită la Arad în prezența Ministrului Apărării Naționale, Mihai Fifor

Ziua Armatei Române, marcată în 25 octombrie, este sărbătoarea de cinstire a tuturor ostaşilor prin a căror luptă dreaptă a fost eliberată glia străbună, momentul de împlinire a bucuriilor tuturor înaintaşilor.

Ca în fiecare an, Garnizoana Arad organizează activităţi menite să amintească lupta şi jertfa Armatei Române, astfel:

25 octombrie – la Monumentul Eroilor de la Păuliș, lângă localitatea Păuliș din județul Arad, între orele 08:30 – 09:00 se va desfăşura ceremonialul militar şi religios cu depuneri de coroane şi jerbe de flori, la care și-a anunțat prezența și Mihai Fifor Ministrul Apărării Naționale.

25 octombrie – la Monumentul Ostaşului Român, în Piaţa Avram Iancu din Arad, între orele 11:00 – 12:00 se va desfăşura ceremonialul militar şi religios cu depuneri de coroane şi jerbe de flori, urmat de defilarea detașamentului de militari din cadrul Batalionului 191 Infanterie ,,Colonel Radu Golescu” din Arad.

Sunt așteptați toţi veteranii de război, cadrele militare în rezervă şi retragere precum şi pe toţi cei ce doresc să fie prezenți la acest ceas aniversar.

Detalii suplimentare pot fi obţinute de la responsabilul cu relaţiile publice al Batalionului 191 Infanterie ,,Colonel Radu Golescu”, căpitan Paul Crăciun, (telefoane: 0257280700, interior 120, mobil: 0766625349).

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.