Ziua Armatei Române, sărbătorită la Budapesta (GALERIE FOTO)

Ziua Armatei Române, sărbătorită la Budapesta (GALERIE FOTO)

Un ceremonial militar româno-maghiar dedicat Zilei Armatei Române a avut loc zilele trecute la Budapesta.

Cu acest prilej, au fost depuse coroane la Monumentul Eroilor Români, ridicat în memoria ostaşilor români care şi-au pierdut viaţă pe teritoriul Ungariei, în timpul celui de-al doilea război mondial.

Ceremonialul s-a desfăşurat în prezenţa unor membri ai corpului diplomatic acreditat la Budapesta, a reprezentanţilor Ministerului Apărării din România şi din Ungaria, precum şi a unor ataşaţi militari acreditaţi în capitală ungară.

Au participat, între alţii, Victor Micula, ambasadorul României la Budapesta, Gabriela Matei, directorul Institutului Cultural Român din Budapesta, Florin Vasiloni, consulul general al României la Gyula, şi Ioan Fodoreanu, consulul general al României la Szeged.

Cu acest prilej, părintele Marius Maghiaru, preşedintele Uniunii Culturale a Românilor din Ungaria, a celebrat o slujbă religioasă în memoria eroilor români.

La eveniment a participat şi o delegaţie militară română din cadrul Diviziei 4 Infanterie „Gemina”, din Cluj-Napoca, condusă de generalul de brigada Ioan Manci.

Manifestarea, care a cuprins şi o defilare a soldaţilor români şi magiari, a continuat cu o recepţie organizată de Ambasada României la Budapesta.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.