Ziua Copilului, sărbătorită la Nădlac și Pecica de femeile din PNL

Ziua Copilului, sărbătorită la Nădlac și Pecica de femeile din PNL

Femeile liberale din Nădlac și Pecica au organizat „două acțiuni superbe” în cele două localități cu ocazia Zilei Copilului, informează Simona Stan, președinte al OFL Arad.

Aceasta felicită echipele din cele două orașe pentru că au reușit, și în acest an, să le aducă un moment de bucurie și sărbătoare copiilor prezenți la aceste activități:

„La Nădlac, copiii au avut parte de jocuri în aer liber, tobogane gonflabile, cadouri, baloane, programe artistice, pictură pe față și bineînțeles Zumba. Distracția a fost pe măsură, iar cei mici s-au bucurat din plin de timpul petrecut împreună cu prietenii și părinții lor. Pentru acest eveniment deosebit o felicit pe Camelia Paliș și întreaga echipă OFL Nădlac. A fost o acțiune cu adevărat reușită, de care am fost cu toții mândri”, a declarat Simona Stan.

„La Pecica, echipa locală a doamnelor liberale a organizat a 18-a ediție a evenimentului pentru copii Tip Top Mini Top, care a constat în jocuri interactive, recitaluri, concursuri pentru cei mici. Felicit echipa PNL Pecica pentru munca depusă și îi mulțumesc doamnei Manuela Pop pentru implicarea în acest eveniment”, a precizat Simona Stan.

În final, aceasta a adăugat: „În județ avem o puternică organizație de femei liberale care în fiecare lună organizează diverse evenimente specifice zonei sau ocaziei. Consider că acest tip de acțiuni nu fac altceva decât să ne apropie de comunitate, de oameni, astfel încât să menținem în permanență legătura cu arădenii din toate colțurile județului!”

De remarcat, că la evenimentele de la Nădlac și Pecica a fost prezent și Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.