VICTIME ascunse ale pandemiei, FORȚATE să stea închise alături de agresorul lor

VICTIME ascunse ale pandemiei, FORȚATE să stea închise alături de agresorul lor

Situația actuală, legată de pandemia de coronavirus, aduce în prim-plan o altă problemă reală, dar de multe ori ascunsă.

Ingrid Iordache, liderul PPU (social-liberal) Arad, atrage atenția că în perioada de izolare la domiciliu este exacerbat fenomenul violenței domestice, un subiect care a ajuns în atenția opiniei publice, dar care lipsește cu desăvârșire de pe agenda guvernanților.

„Putem și trebuie să vorbim despre aceste victime ascunse ale epidemiei, care sunt forțate să stea închise alături de agresorul lor. Pentru ele trebuie să găsim soluții, să vedem ce măsuri putem lua și cum pot fi ajutate. Există o preocupare reală la nivelul Uniunii Europene pentru acest subiect, dar în România, cu mici excepții, nu se regăsește pe agenda publică”, transmite Ingrid Iordache.

Liderul umaniștilor arădeni spune că este esențial ca femeile aflate în dificultate să știe că sunt sprijinite și că instituțiile statului le pot ajuta.

„Există centre pentru victimele violenței domestice, există programe de consiliere și apoi suntem noi, cei care vrem să ajutăm și să ne asigurăm că statul luptă să protejeze femeile aflate în situații de acest fel. Nu este momentul să arătăm cu degetul, să căutăm vinovați, este momentul să acționăm, pentru că rata violenței domestice crește alarmant și nu avem timp de pierdut, a subliniat Ingrid Iordache.

Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați a pus la dispoziția victimelor violenței domestice o linie telefonică gratuită, cu un număr unic de contact, 0800.500.333, apelabil din orice rețea, unde acestea pot intra în legătură directă cu un consilier care poate oferi asistență de specialitate.

Foto: arhivă

  1. Asta-i cretina aia, care era membra a TSD Arad?
    „Inflația nu se poate produce în România, în momentul de față, întrucât au crescut și salariile, iar drept urmare, nu există riscul ca produsele să rămână pe raft.” citat din ea…

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.