Poliţiştii de frontieră de la P.T.F. Nădlac – Csanadpalota au depistat un cetăţean român care conducea un autoturism marca Audi, pentru care autorităţile italiene emiseseră o alertă de confiscare. El a declarat că a cumpărat mașina în urma unui anunț găsit pe internet și că nu știa nimic de acest fapt.
Potrivit unei informări ale IJPF Arad: „În data de 29.01.2016, ora 16.05, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac-Csanadpalota, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, cetăţeanul român Florin A., în vârstă de 45 de ani, cu domiciliul pe raza municipiului Bucureşti, conducând un autoturism marca Audi B 5, înmatriculat în Italia. La control, şoferul a prezentat pentru autoturism un certificat de înmatriculare, o carte de identitate şi o asigurare auto tip carte verde eliberate de autorităţile italiene. În urma verificărilor în baza de date, poliţiştii de frontieră au constatat că maşina figurează ca bun căutat pentru confiscare, alertă introdusă de autorităţile italiene”.
Șoferul a declarat că a cumpărat autoturismul contra sumei de 2150 de lei în urma unui anunţ găsit pe internet şi nu avea cunoştinţă despre faptul că acesta este căutat de autorităţile italiene.
Autoturismul a fost indisponibilizat până la finalizarea cercetărilor, în cauză poliţiştii de frontieră întocmind actele de urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire la furt.
Lasă un comentariu