Biroul Politic Național al Partidului Național Liberal a validat, în cursul ședinței de luni, 15.02.2016, decizia ca Organizația Județeană a PNL Arad să funcționeze cu președinte unic, în persoana lui Gheorghe Falcă.
Acest tip de decizii vor fi luate în cadrul tuturor organizațiilor PNL, făcându-se astfel un nou pas spre finalizarea fuziunii dintre PNL și PDL.
Același lucru s-a întâmplat și în cazul organizațiilor de femei și tineret ale PNL. Astfel, în cazul Organizației Județeane a Femeilor Liberale Arad (OFL Arad) Simona Stan a fost validată ca președinte unic, de către Biroul Politic Național al OFL, încă din luna decembrie a anului trecut. În cazul Organizației Județene de Tineret a PNL Arad (TNL Arad), Biroul Politic Național al TNL a validat același tip de decizie în cadrul ședinței ce a avut loc sâmbătă, 13.02.2016, la Săcele (jud. Brașov), fiind vorba de președinte unic în persoana lui Andrei Fuliaș.
PNL Arad, OFL Arad și TNL Arad se află printre primele organizații din țară care au făcut acest pas important al fuziunii, fiind date ca exemplu de bună colaborare și funcționare în fața tututor organizațiilor din țară.
Lasă un comentariu