Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Arad desfășoară, în această perioadă, activităţi în cadrul campaniei „Vacanță în siguranță!”. Campania a fost iniţiată la nivel naţional și se desfășoară pe perioada vacanței de vară, în lunile iulie și august.
Pe durata campaniei, jandarmii arădeni vor fi prezenți în locațiile în care sunt organizate, în județul Arad, tabere școlare unde vor avea întâlniri cu elevii și vor desfăşura activităţi de informare și cu caracter preventiv.
Activitățile planificate în cadrul acestei campanii au ca principal scop prevenirea unor manifestări antisociale sau a unor comportamente ale elevilor de natură să-i transforme în autori sau victime ale unor astfel de fapte.
Lasă un comentariu