Ne confruntăm cu răspândiriea fenomenului terorismului în Europa, care seamănă moarte, haos și distrugere, provocând multora durere și disperare. Cei care instigă și plănuiesc aceste atacuri demonstrează intenția de a otrăvi relațiile dintre oameni, folosindu-se de toate mijloacele, chiar și de religie, pentru a se opune oricărui efort de conviețuire pașnică. Terorismul, sub orice formă ar fi, este o decizie murdară și crudă, ce arată dispreț față de sacralitatea vieții și calcă în picioare fundamentele oricărei societăți umane și civile. Dacă reușim împreună să extirpăm din inimi sentimentul de răutate, să ne opunem la orice formă de intoleranță și la orice formă de violență, vom stăvili valul de fanatism nemilos ce pune în pericol viețile atâtor oameni, împiedicând progresul păcii în societățile contemporane. Sarcina pare a fi dificilă, dar posibilă. Credincioșii știu de fapt că, în ciuda fragilității noastre, ne putem inspira din lumina și puterea rugăciunii, care este izvorul speranței.
Viața fiecărei persoane umane este sacră pentru creștini, dar și pentru musulmani. Avem un larg spațiu de acțiune în care să fim implicați în slujirea valorilor morale fundamentale. Demnitatea persoanei și apărarea drepturilor persoanei pe care demnitatea le conferă trebuie să constituie scopul oricărui proiect social, dar și al fiecărui efort depus pentru punerea lui în practică. Acest mesaj ne este încredințat în mod inconfundabil de vocea interioară și clară a conștiinței. Este un mesaj care trebuie ascultat și îndemnat să fie ascultat și de alții: dacă nu ar mai găsi ecou în inimile oamenilor, lumea ar fi expusă la întunericul unui nou barbarism. Doar recunoașterea centralității persoanei poate să dea un temei comun de înțelegere, care să ne permită să depășim conflictele culturale și să neutralizeze puterea distructivă a ideologiilor.
Biserica este chemată să continue construirea socio-culturală a punților dialogului cu adepții tuturor religiilor, pentru a căuta adevăratul bine al fiecărei persoane și al societății în ansamblul ei. Experiența trecutului ne învață că respectul reciproc și buna înțelegere nu au caracterizat mereu relațiile dintre creștini și musulmani. Câte pagini de istorie nu înregistrează bătălii și chiar războaie provocate invocând numele lui Dumnezeu, ca și cum lupta cu inamicul sau uciderea lui ar putea să îi facă plăcere Lui. Amintirea acestor triste evenimente trebuie să ne umple de durere, bine știind care atrocități au fost comise în numele religiei. Lecțiile trecutului trebuie să ne ajute să evităm repetarea acelorași fapte grave. Dorim să căutăm căile reconcilierii și să învățăm să trăim respectându-ne unii altora identitatea. Apărarea libertății religioase este un imperativ permanent, iar respectul pentru minorități este un semn clar al adevăratei civilizații.
Suntem invitați să perseverăm sincer pentru înțelegerea reciprocă a ceea ce suntem și să apărăm și să promovăm împreună echitatea socială, valorile morale inalienabile, pacea și libertatea, spre binele tuturor oamenilor. Reprezentați comunităților musulmane existente în Europa trebuie să depună un efort susținut de implicare și căutare de soluții pentru stagnarea totală a fanatismului și terorismului religios. Și aceasta pentru că aceste comunități au un rol în călăuzirea credincioșilor musulmani și în educația religiei islamice. Educația este factorul prin care se transmit idei, mentalități și convingeri. Cuvintele au o influență covârșitoare în educarea minții. De aceea, lideri islamici au responsabilitate uriașă în formarea noilor generații. Așa cum arată evenimentele din ultimele lunii din Europa, fără sa nu uităm pe cele din Orientul Mijlociu sau Asia, ne aflăm în situația de a înfrunta numeroasele provocări pe care ni le ridică în față aceste timpuri. Nu există spațiu pentru apatie, pasivitate și pentru dezertare, cu atât mai puțin pentru parțialitate și sectarism. Nu putem ceda fricii sau pesimismului. Nu putem lua o poziție de muzeu, a unei statuii, fără dinamism, cramponați în frică. Trebuie mai degrabă să cultivăm optimismul și speranța. Dialogul intercultural între creștini și musulmani nu poate să fie redus la ceva ocazional. Este de fapt o necesitate vitală, de care depinde în mare măsură prezentul și viitorul nostru. Dumnezeul cel milostiv să ne apere, să ne binecuvânteze și să ne lumineze mereu. Dumnezeul păcii să ne înalțe inimile, să ne nutrească speranța și să ne călăuzească pașii pe cărările lumii. Iisus Hristos, iubirea întrupată, să reverse o picătură de har peste noi toți.
Arhim. Conf. Univ. Dr. Teofan Mada, vicar administrativ eparhial al Arhiepiscopiei Aradului
Pentru c decât lozinca în sine.a astfel de svchimbări să se petreacă înăuntrul nostru este nevoie de intervenția directă a Proicetantlui ființei umane. Or, pentru aceasta noi va trebui a ne lăsa lucrați de Cel ce are în Măna Lui toate lucrurile. Cei ce ucid sunt de la cel rău. Ce spune părintele este adevărat dar trebuie după cum scriam, mult mai mult decât lozinca în sine. Pioșenia este bună dacă este însoțită de o relație directă și asumată cu Dumnezeu. Or, cele mai bune relații din care noi oamenii avem de câștigat sunt cele directe nu cele cu intermediar.