Complexul Muzeal Arad este câştigătorul a două importante proiecte, prin care va reflecta contribuţia Aradului la Marea Unire: „Arad – Prima capitală a Marii Uniri. Valorificarea patrimoniului cultural mobil al Complexului Muzeal Arad”, respectiv „Arad – 1918. Locuri unde s-a scris istoria”.
„Suntem în anul Centenarului Unirii, iar Aradul are o contribuţie esenţială la acest mare act istoric. În acest context aniversar, Complexul Muzeal Arad este una dintre instituţiile care poate reflecta cel mai bine contribuţia Aradului la Marea Unire, care poate prezenta şi mediatiza prin acţiuni, manifestaţii şi evenimente activitatea corifeilor Marii Uniri. Aradul este considerat de istorici Capitala Politică a Marii Uniri şi ne strădim să mediatizăm acest aspect la nivel naţional”, a declarat Peter Hügel, directorul Complexului Muzeal Arad.
Consiliul Judeţean Arad se implică în sprijinirea celor două proiecte prin cofinanţarea acestora. Valoarea totală a proiectelor este de 82.227 lei.
„Le-am solicitat tuturor directorilor instituțiilor de cultură să atragă resurse și să depună minim trei proiecte spre finanțare la Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN). Şi în domeniul cultural trebuie să accesăm toate fondurile naţionale şi europene de care putem beneficia”, a declarat Claudia Boghicevici, vicepreședinte al Consiliului Județean Arad.
Cele două proiecte au fost câştigate de Complexul Muzeal la concursul de proiecte culturale, organizat de Ministerul Culturii, prin Administraţia Fondului Cultural Naţional, şi se vor derula în perioada 29 ianuarie-15 noiembrie 2018.
Lasă un comentariu